Dan Petrescu recunoaște gafa care putea să-l coste campionatul: „E vina mea în totalitate! Le-am spus și jucătorilor”

Articol de Dan Istratie - Publicat luni, 02 mai 2022, ora 07:52,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

Dan Petrescu a obținut victoria la limită în fața elevilor lui Hagi de la Farul Constanța. Prima repriză a fost una slabă pentru CFR și acest lucru ar putea fi și din cauza faptului că Petrescu a greșit formula de start a echipei sale, după cum chiar el a declarat la conferința de presă de după partidă.

„Farul a fost mult mai bună în prima repriză, jocul lor a fost mai bun, au avut 3 ocazii mari. La pauză am făcut schimbări de sisten și de jucători, iar ei n-au mai avut ocazii. Noi, la una dintre puținele ocazii, am marcat un gol foarte important.

Mă bucură doar victoria în această seară. În primul rând, cei care au intrat pe teren au făcut diferența, toți. În al doilea rând, fanii au un mare merit astăzi. Aș vrea să le mulțumesc și să vină și la meciul cu Craiova. Ne-au împins de la spate, fără ei nu câștigam”, a spus Dan Petrescu.

Dan Petrescu spune că a greșit strategia pentru meciul cu Farul: „Dacă ne prezentăm ca în prima repriză de astăzi și la Argeș, e greu. E vina mea în totalitate pentru prima repriză!

Am pregătit meciul cu 3 fundași centrali, apoi m-am răzgândit. Le-am și zis la pauză că am greșit. Am avut noroc că am câștigat, altfel eram vinovat! Am greșit că nu am început cu echipa din repriza a doua”.

cfrgica hagidan petrescufarul constanța