Dan Petrescu, un car de nervi după meciul cu Chindia: „Asta e o crimă! Ne batem ca idioții”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 04 decembrie 2021, ora 22:18,
Dan Petrescu
Dan Petrescu

CFR Cluj a mai bifat o victorie în Liga 1, însă tehnicianul ardelenilor s-a arătat foarte nemulțumit de  o decizie a forurilor care conduc fotbalul românesc!

La finalul partidei cu Chindia Târgoviște, Dan Petrescu a ținut să critice, din nou, regulamentul play-off-ului și a mărturisit că înjumătățirea punctelor reprezintă o adevărată crimă pentru echipa sa. Ardelenii au 48 de puncte în momentul de față, iar odată cu intrarea în noul sezon, FCSB și CSU Craiova au șansa de a se apropia de „feroviari”, lucru care îl neliniștește pe fostul fundaș al Generației de Aur.

„În continuare avem aceste reguli care ne omoară, depunctarea, înjumătățirea, ne iau golurile… ne batem ca idioții! Eu la Divizia B știu că nu se iau punctele. Nu înțeleg! Poate vine un doctor docent, care a făcut aceste reguli, și îmi explică de ce la Divizia B rămân punctele și la Divizia A se iau punctele.

Nu înțeleg! Să ne lase punctele, am muncit pentru ele. Mergem în continuare pe play-off și play-out, ok, dar să ne lase punctele! Asta e o crimă! Eu voi contesta mereu acest lucru”, a spus Dan Petrescu, după victoria cu Chindia Târgoviște.

Citește și AȘTEPTAT LA NAȚIONALA ROMÂNIEI, DAN PETRESCU ARE UN MESAJ CLAR PENTRU FRF: „MĂ ȚIN DE CUVÂNT!”

liga 1declaratiirealitateacfrdan petrescu