Dan Șucu are ambiții mari pentru sezonul următor: „Eu zic că Rapidul ia titlul anul viitor!”
Rapid se pregătește în această vară pentru următorul sezon. Dan Șucu, unul dintre acționarii clubului, a vorbit recent despre viitorul echipei.
Mai exact, Șucu a dezvăluit că Rapid va pune mâna pe titlu, deoarece bugetul de transferuri, dar și salariile, cresc din stagiunea următoare. Iată ce a spus.
„Eu zic că Rapidul ia titlul anul viitor!”
„Eu zic că Rapidul ia titlul anul viitor, eu așa cred. Este greu să prezici acum, sunt multe variabile, sunt 4-5 echipe care se vor bate cu siguranță, dar ideea de a nu fi măcar pe podium este exclusă.
Bugetul de transferuri era gândit inițial la 3 milioane, dar depinde mult de oportunități, ce apare la momentul respectiv. Eu zic că va fi undeva la 4 milioane, mai precis. Iar bugetul de cheltuieli total va fi undeva la 10 milioane, ceea ce va permite clubului să semneze contracte generoase”, a declarat Dan Șucu, conform PlaySport.
„Până la urmă nu contează doar banii, dar și eficiența cu care sunt folosiți. Una valorează banii, de exemplu, în mâna lui Hagi, care știe ce trebuie făcut la fotbal și alta la mine, care nu mă pricep la fel de mult, sau în mâna altui patron care nu este din fenomen. La Farul eficiența este maximă, mai ales din punct de vedere al cheltuielii banilor. Contează, însă și de eficiența de a produce bani, aici cred că sunt ceva mai eficient.
Când am venit, veniturile din publcitate erau cam un 1 milion sau sub, în acest an am ajuns la 2,5 milioane și sezonul viitor va mai veni un milion în plus. Au crescut și sumele și numărul de sponsori.
Am vorbit cu domnul Angelescuu, dacă unuul din noi nu poate face față economic la ceea ce ne-am propus, la viteza cu care vrem să creștem, celălalt acționar va prelua el. Dar nu este o problemă, noi nuu vrem să frânăm, dimpotrivă, apăsăm pe accelerație”, a mai spus Șucu, conform sursei.