Daniel Coman îi ia la rost pe jucătorii de la FCSB: „Am rămas cu un gust amar când am citit unele declarații”

Articol de Gigi Grigorescu - Publicat joi, 17 noiembrie 2022, ora 08:36,
Daniel Coman
Daniel Coman

Fostul președinte al FC Hermannstadt, Daniel Coman, a rămas șocat când a aflat că jucătorii era nemulțumiți că Nicolae Dică lucrează prea mult tactic.

În România, dacă lucrezi tactic, nu te vor jucătorii, nu sunt mulțumiți”, este surprins Daniel Coman

Managerul general al FCSB, Mihai Stoica a admis că i-a spus lui Nicolae Dică, în perioada când acesta era antrenor la FCSB, să diversifice mai mult antrenamentele. În opinia lui Stoica, Dică lucra prea mult tactic.

Daniel Coman, fostul președinte al lui FC Hermannstadt, a comentat situația selecționerului Edward Iordănescu, făcând o paralelă cu nemulțumirile de la FCSB.

Edi nu mă surprinde sub nicio formă. Îl cunosc bine. Știu că este un antrenor foarte bun, că pregătește meciurile foarte bine, că este atent la selecție.

Acum, aș putea să fac și eu o glumă: este un antrenor care lucrează mult tactic. Și am văzut că în România, dacă lucrezi tactic, ești dat afară. Nu te vor jucătorii, nu sunt mulțumiți.

Dacă s-a ajuns să se vorbească – mă refer la ce s-a întâmplat cu Nicolae Dică la FCSB – că jucătorii sunt nemulțumiți că se lucrează tactic, înseamnă că avem o mare problemă. A fotbalului românesc”, este declarația tranșantă a fostului președinte de la FC Hermannstadt.

Am rămas cu un gust amar când am citit unele declarații”, recunoaște Daniel Coman

Daniel Coman a fost portar la Rapid în perioada în care echipa alb-vișinie a ajuns în sferturile de finală ale Europa League, antrenată fiind de Răzvan Lucescu.

Când am jucat cu Rapidul în cupele europene, Răzvan, din șapte antrenamente în patru lucra tactic.

Aveam noi vreo șansă, din punct de vedere valoric, dacă nu stăteam bine în teren, dacă nu lucram tactic, dacă nu eram bine pregătiți fizic și mental, aveam vreo șansă cu Hamburg, cu Hertha, cu Șahtior? Nu aveam nicio șansă. Sau cu Steaua.

Am rămas cu un gust amar când am citit unele declarații, că Dică lucra foarte mult tactic și jucătorii erau nemulțumiți. Asta înseamnă fotbalul modern. Să lucrezi tactic, să așezi echipa cât mai bine în teren, să nu oferi spații adversarilor.

Fără disciplină, fără organizare de joc, fără pregătire fizică, nu ai cum să performezi. Sub nicio formă”, a mai spus Coman la Liga Digisport.

nicolae dicăDaniel Coman