Danilo spune că a fost în depresie când evolua la Real Madrid

Articol de Gabriel Ion - Publicat duminică, 23 iunie 2024, ora 16:09,
Danilo
Danilo

Fotbalistul brazilian Danilo, de la Juventus Torino, a vorbit pentru prima dată despre cele două sezoane ratate la Real Madrid, între 2015 şi 2017.

Danilo nu putea da o pasă de cinci metri

Brazilianul recunoaşte că a suferit de depresie legată de presiunea pe care o punea asupra sa.

Pentru el, a juca pentru Real Madrid s-a transformat rapid dintr-un vis într-un coşmar. „Ca să fiu sincer, în timpul primului meu sezon la Real Madrid, am fost deprimat”, spune Danilo, într-o mărturie emoţionantă publicată pe site-ul The Players Tribune.

„Mă simţeam pierdut şi inutil. Pe teren, nu puteam face o pasă de cinci metri. În afara terenului, era ca şi cum nici nu mă puteam mişca”, îşi aminteşte fundaşul, acum la Juventus Torino, referindu-se la cele două sezoane petrecute la Madrid, între 2015 şi 2017. Deşi a jucat 54 de meciuri şi a câştigat cinci titluri, dintre care două în Liga Campionilor, Danilo are încă amintiri neplăcute despre acea experienţă.

Danilo a vrut să renunțe la fotbal la 24 de ani

Brazilianul în vârstă de 32 de ani (57 de selecţii, un gol) îşi aminteşte un meci în special, o victorie cu 4-1 cu Alavés în octombrie 2016.

„Theo Hernandez mi-a furat mingea şi a centrat pentru Deyverson, care a marcat. Am câştigat, dar asta e o greşeală pe care nu o poţi face la Real Madrid. Nu voi uita niciodată că m-am dus acasă în acea noapte şi că nu am putut dormi. Am scris în carneţelul meu: «Cred că e timpul să renunţi la fotbal». Aveam 24 de ani”, îşi aminteşte el.

O presiune crescândă pe care nu a îndrăznit să o exprime coechipierilor săi sau staff-ului madrilenilor.

„Nu am spus nimănui cum mă simţeam. Casemiro a încercat să mă ajute, dar eu refuzam să vorbesc despre asta, cum se spune. Şi a continuat să crească. După câteva luni de suferinţă, am început să văd un psiholog şi el mi-a salvat cu adevărat cariera”, recunoaşte el.