Darius Olaru l-a taxat pe Susic pentru accidentarea din etapa trecută: ,,Pe moment nu mi-am simțit piciorul”

FCSB s-a apropiat din nou la două puncte de CFR Cluj, după ce s-a impus pe terenul celor de la Farul Constanța, scor 4-0, într-un meci disputat luni în etapa a șasea a play-off-ului Ligii 1.
Darius Olaru s-a declarat mulțumit de meciul pe care FCSB l-a făcut în fața celor de la Farul. Darius Olaru l-a taxat pe Susic pentru faultul dur pe care l-a făcut. El a declarat că nu și-a simțit piciorul pe moment și acest lucru a produs panică.
,,Nu cred că i-am umilit, am încercat să ne facem jocul și să obținem cele trei puncte. Cred că în ultimul timp am reușit să-mi ajut echipa cu goluri și assist-uri, de la meci la meci încerc să cresc în evoluții. Din păcate, nu am intrat prea bine în meci, au pus presiune pe noi, dar după ce am reușit să marcăm, ne-am făcut jocul ușor.
Am văzut că a primit trei etape (n.r.- Susic), nu vreau să discut asta, eu cred că a fost un roșu meritat. Pe moment nu mi-am simțit piciorul, dar după ce am mers la spital, am știut că nu e nimic grav. Cred că domnul arbitru a luat o decizie bună, a fost foarte aproape de fază. Noi încercăm să gestionăm această presiune, și ei, și noi punem presiune pe arbitri”, a declarat Darius Olaru, la finalul meciului cu Farul.