David Popovici, primele declarații după performanțele din Italia: „Mi-am îndeplinit obiectivul!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 12 iulie 2021, ora 19:43,
David Popovici, sursa- FRNPM/Facebook
David Popovici, sursa- FRNPM/Facebook

Sportivul român în vârstă de doar 16 ani a fost protagonistul unor rezultate uriașe în cadrul Campionatului European de Juniori, disputat în Italia!

David Popovici a doborât recordurile mondiale la Campionatul European de Nataţie în probele individuale pe care le-a câştigat. Pentru tânărul sportiv urmează acum prezenţa la Jocurile Olimpice şi visează să se întoarcă cu aurul și din Japonia. Până atunci însă, Popovici a revenit în România și a oferit primele declarații după turneul de vis din peninsulă.

Mi-am îndeplinit obiectivul, am depăşit ceea ce mi-am dorit pentru acest concurs. Am câştigat extrem de multă experienţă. Acum merg la Tokyo cu acelaşi gând, de a face tot ce pot eu mai bine într-o finală. Să mă descurc, să mă obişnuiesc cu o finală olimpică pentru că vor veni multe! Şi să încerc pe cât de tare pot acolo pentru că despre asta e vorba, acesta este spiritul olimpic.

(Reporter: Eşti mult mai aproape de medalia olimpică după aceste performanţe?) Cu siguranţă sunt mult mai aproape acum. Aştept să mă calific în finală şi de acolo se poate întâmpla orice. Am auzit imnul naţional destul după mult timp pentru că au fost destul de puţine concursuri. Şi nu numai o dată, de trei ori.

De fiecare dată când am urcat pe podium să îmi văd steagul cum urcă, să mă uit la toată lumea din tribună stând în picioare, la colegii mei cum stau şi mă privesc. A fost foarte tare! (Reporter: Ai şase picioare, opt picioare?) Nu. Am doar două. Sunt un băiat care înoată repede, care are nişte antrenori foarte buni, nişte părinţi foarte buni! Nişte oameni care mă susţin geniali!”, a spus Popovici, la întoarcerea în țară.

David Popovici a făcut o cursă perfectă aseară și în proba de 50 de metri liber, reușind astfel să își adjudece o nouă medalie de aur. Românul a terminat proba cu timpul de 22’22”. A fost a patra medalie pentru înotătorul român, care a mai cucerit la Roma medaliile de aur, în probele de 100 și 200 m liber, individual și argintul, cu ștafeta de 4×100 m liber.

Citește și VIDEO | RECORD MONDIAL PENTRU ÎNOTĂTORUL DAVID POPOVICI: „MĂ AŞTEPTAM LA ACEST REZULTAT. TOKYO SE VEDE LA FEL”

david popoviciinnotdeclaratiirealitatea