De ce a preluat Edi Iordănescu naționala, deși a fost a cincea variantă a FRF: „S-a mers pe un alt profil de antrenor”

Edi Iordănescu (43 de ani) a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, dar Federația Română de Fotbal a negociat și cu Dan Petrescu, Răzvan Lucescu, Gică Hagi și Ladislau Boloni.
Edi Iordănescu a dezvăluit de ce a acceptat să preia echipa națională a României.
„Fiecare antrenor își dorește să fie prima variantă, e clar asta. Peste tot am fost prima variantă, dar aici am avut capacitatea să înțeleg că s-a mers pe un alt profil de antrenor, iar pe listă au fost și antrenori care aveau cu 20 de ani mai mulți de experiență față de mine. S-a dorit un antrenor cu experiență, dar nu s-au finalizat negocierile.
Apoi au schimbat profilul posibilului selecționer, am fost apelat și am spsu da. De multe ori orgoliul meu a fost înainte, dar nu și în cazul ăsta. M-am arătat disponibil din prima clipă, dar nu fără condiții. Era obligatoriu să știu că putem lucra împreună.
Cred că echipa națională nu și-a atins plafonul. Făcând o muncă bună de echipă o să putem performa. Cunosc foarte bine competiția internă și am lucrat cu foarte mulți jucători. Am lucrat cu aproape 50% din jucătorii care se află în nucleul echipei naționale”, a spus Edi Iordănescu, potrivit Pro Sport.
Echipa naţională a României va disputa două meciuri de pregătire în luna martie, cu Grecia și Israel. Programul meciurilor României în 2022, în Liga Națiunilor:
4 iunie 2022: Muntenegru – ROMÂNIA (ora 21:45)
7 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (ora 21:45)
11 iunie 2022: ROMÂNIA – Finlanda (ora 21:45)
14 iunie 2022: ROMÂNIA – Muntenegru (ora 21:45)
23 septembrie 2022: Finlanda – ROMÂNIA (ora 21:45)
26 septembrie 2022: ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (ora 21:45)
Echipa naţională a rămas fără antrenor la 30 noiembrie, când i-a expirat contractul lui Mirel Rădoi. România a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2022.