Decizia luată de conducerea lui Dinamo, în legătură cu viitorul lui Mircea Rednic, după înfrângerea cu Academica Clinceni

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat sâmbătă, 04 decembrie 2021, ora 10:04,
Mircea Rednic
Mircea Rednic

După înfrângerea cu Academica Clinceni, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a anunțat că Mircea Rednic va rămâne la echipă și anul viitor.

Cel mai probabil însă, echipa se va despărți de mai mulți jucători, în perioada de transferuri din iarnă.

Dăm credit antrenorului, asta este situația, sperăm să o scoatem la capăt. Salariile sunt la zi, sunt plătite, sunt competitive, bune pentru Liga 1. Nu știu ce se întâmplă, dacă mă uit la lot, cred că este unul bun.

Rămâne să facem o ședință în perioada următoare, să vedem pe cine aducem, cine pleacă. Mircea Rednic decide ce se întâmplă, el își face strategia pentru perioada din iarnă.

E exclusă plecarea lui Rednic, mergem cu el și în 2022, fără probleme”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, la Look Sport.

Academica Clinceni, ultima clasată în Liga 1, a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Dinamo, ocupanta penultimului loc, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii 1. Echipa ilfoveană a înregistrat primul succes din acest sezon. Golul a fost marcat de Patriche, în minutul 33.

Citește și MIRCEA REDNIC NU ȘI-A IERTAT JUCĂTORII DUPĂ NEPUTINȚA ARĂTATĂ CU ULTIMA CLASATĂ: „AU PLECAT ANTRENORI. E RÂNDUL LOR”

mircea rednicfotbalZAVALEANUdinamoetapa 18liga 1