Declarație șocantă a lui Gabriel Tamaș: „Mă gândesc la plecarea de la Petrolul”. Motivul invocat de fundaș

Fundașul Gabriel Tamaș, ajuns în această vară la Petrolul, a anunțșat că se gândește la plecarea de la echipa ploieșteană.
„Mă gândesc la plecare, nu la play-off”, a declarat Gabriel Tamaș
Echipa Petrolul Ploieşti a învins Chindia Târgovişte cu 3-2 (2-0), în Etapa a 8-a a Superligii de fotbal, iar la finalul partidei Gabriel Tamaș a anumțat că are de gând să plece.
„Când am venit, am zis că avem un lot bun, eu am ambițiile mele. Dacă vom juca la fel ca azi, cu aceeași dorință, vom acumula puncte, tragem linia la final și vom vedea.
Ce s-a întâmplat la 2-0? Au dat ei 2 goluri și au egalat. Dar la final, 3-2, mulțumim, punctele sunt la noi. Când un om al tău e eliminat și mai sunt 15 minute de joc nu am mai atacat, ne am retras puțin.
Am zis ca va fi greu, știam ca joacă pe contraaatac, am zis ca poate o scoatem la capăt si uite că Dumnezeu ne-a ajutat și am scos-o”, a spus fundașul despre meciul cu Chindia, conform digisport.ro.
După care Tamaș a făcut un anunț șocant. Întrebat dacă se gândește la play-off, Tamaș a spus scurt: „Nu, mă gândesc la plecare”, după care a refuzat să mai spună ceva.