Declarațiile lui Ciprian Marica după ce noul antrenor al FCSB a ajuns în România: ”El este cel care comandă”

Articol de Mihai Popescu - Publicat miercuri, 29 martie 2023, ora 22:30,
Ciprian Marica
Ciprian Marica

Cipriotul Elias Charalambous a ajuns, miercuri, la București, în postura de antrenor al echipei FCSB.

Ciprian Marica a oferit mai multe declarații cu privire la acest subiect.

El susține că situația nu se va schimba în clubul bucureștean, ținând cont că patronul Gigi Becali este cel care o să continue să ia toate deciziile importante, indiferent de cine se află pe banca tehnică.

”Eu nu înțeleg de unde speranța asta. Domnul Becali a spus de fiecare dată că dânsul e cel care comandă, cel care conduce și are oameni care fac doar ce spune dânsul. Oricine ar fi antrenor, trebuie să ne așteptăm că va merge pe aceeași linie. Nu s-a schimbat de atâția ani, deci greu de crezut că se va schimba la vârsta asta.

Acum, sigur, că a căpătat, pe parcurs ce trec anii și campionatele, din ce în ce mai multă experiență domnul Becali. E posibil să fie inspirat, dar e tot posibil să nu fie inspirat.

Repet, cred că domnul Becali s-a exprimat destul de clar de cum stau lucrurile la FCSB. Nu ar trebui să mai discutăm și să intrăm în polemici pe această temă. Ar trebui ca după meci primul să fie sunat, primul să fie întrebat domnul Becali.

E cel mai în măsură să spună ce a vrut să joace echipă, de ce au fost schimbările de asemenea manieră și care e opinia dânsului după joc”, a spus Ciprian Marica pentru Sport.ro și PRO TV.

Elias Charalambousciprian maricafcsb