Denis Drăguș a fost prezentat la Trabzonspor! Prima declarație a românului

Denis Drăguș (25 de ani) este noul jucător al celor de la Trabzonspor, după ce a semnat contractul cu turcii chiar înainte de EURO 2024.
„Vreau să câștig trofee”, a anunțat Drăguș
Formația din SuperLig a trimis în conturile celor de la Standard Liege 1,7 milioane de euro, iar atacantul român a semnat un contract valabil pentru următorii 3 ani.
”Drăguș este un jucător de la care avem așteptări mari. Sperăm să petrecem sezoane bune împreună. Îi spun bun venit din nou la Trabzonspor. Sper că va fi foarte fericit aici”, a spus Yahya Karahasa, vice-președintele echipei.
”Aș dori să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la transferul meu și pentru primirea călduroasă pe care am primit-o. Sunt foarte fericit.
Fanii noștri m-au făcut să mă simt ca acasă încă din prima zi. Sunt conștient de cât de mare este pasiunea lor. Vreau să le întorc această dragoste având un sezon bun. Vreau să câștig trofee aici”, a spus și Denis Drăguș.