Denis Drăguș, la Rapid? Ce a spus Dan Șucu despre jucătorul român: „Selecţionerul a venit şi a stat de vorbă cu noi şi ne-a spus!”

Articol de Mihai Dragomir - Publicat miercuri, 31 mai 2023, ora 21:38,
Denis Drăguș
Denis Drăguș

Rapid se pregătește pentru sezonul viitor. Giuleștenii vor aduce jucători în această vară pentru a solidifica lotul lui Adrian Mutu.

Recent, Dan Șucu, acționar la clubul bucureștean, a declarat că Edi Iordănescu, selecționerul României, i l-ar fi propus pe Denis Drăguș, atacantul român împrumutat în iarnă de Standard Liege la Genoa. Iată ce a spus despre jucător.

„Selecţionerul a venit şi a stat de vorbă cu noi şi ne-a spus!”

Nu cred că doar nouă ne-a propus, dar selecţionerul a venit şi a stat de vorbă cu noi şi ne-a spus: ‘Domnule, avem doi-trei jucători foarte buni, care sunt în afara țării’.

De exemplu, de Drăguș ne-a spus ‘E un jucător la care ţin foarte mult și stă pe bancă de şase lunI. Îl pierd la naţională. Dacă tot investiţi, investiţi într-un jucător român pe care îl puteţi repatria şi să-i puteți creşte valoarea, ca să ajungă la echipa naţională’.

Mi se pare un lucru de bun simţ. Da, sigur că analizăm aceste opţiuni. Dar nu numai. Le prioritizăm. Pe noi, jucătorii români, cu potențial de echipa naţională, care evoluează în străinătate, dar nu sunt titulari şi au posibilitatea de a se întoarce acasă, ne interesează”, a declarat Dan Șucu, pentru ProSport.

Denis Dragusrapiddan sucuedi iordanescu