Dennis Man, mesaj de încurajare după ratarea calificării la Mondial: „Trebuie să fim puternici și să mergem înainte!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 14 noiembrie 2021, ora 22:13,
Dennis Man
Dennis Man

România a câștigat în ultimul meci din preliminariile CM 2022, scor 2-0 contra Liechtenstein-ului, însă a terminat pe locul al treilea în grupa J!

La finalul partidei, Dennis Man, autorul primului gol al tricolorilor, a tras primele concluzii. Fotbalistul celor de la Parma a transmis un mesaj puternic pentru colegii săi și a mărturisit că trebuie să rămână puternici și să privească cu mare încredere viitorul. Totodată, fotbalistul în vârstă de 23 de ani a dezvăluit că această contraperfomanță reprezintă o dezamăgire pentru actuala generației, care a ratat șansa de a merge la Mondial după mai bine de două decenii.

„Am auzit la un moment dat am auzit tot stadionul cum se bucură, eram foarte fericiți, dar, din păcate, celălalt meci nu a fost bun pentru noi. Ne pare rău, dar trebuie să fim puternici și să mergem înainte. Nu știu unde s-a pierdut calificarea, dar eu zic că trebuia să tratăm fiecare meci cu mai multă seriozitate și mai multă muncă.

Nu sunt în măsură să comentez decizia selecționerului. O să vă comunice Mister probabil pe viitor. Este o dezamăgire foarte mare, dar trebuie să ne uităm unii la ceilalți și să nu mai facem aceleași greșeli ca și până acum. Eu am încredere mare în băieți și cred că vom avea șanse pe viitor la calificări.” a spus Man, la finalul partidei.

realitateadeclaratiidennis manromaniaechipa nationala