Detalii despre noua arenă a echipei Dinamo: „Lucrăm cu proiectanții pentru a găsi cea mai buna variantă”

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat duminică, 22 noiembrie 2020, ora 10:49,
stadion dinamo
stadion dinamo

Dinamoviștii primesc și vești bune. După victoria înregistrată în fața echipei FC Voluntari, 3-0, fanii echipei Dinamo au un nou motiv să fie fericiți.

Clubul Sportiv din Șoseaua Ștefan cel Mare a anunțat că CNI și MAI au demarat procedurile pentru construirea noului stadion.

Stadionul va fi amplasat tot în zona velodromului. Clubul Dinamo a identificat soluții juridice astfel încât să poată preda către CNI o suprafață mai mare de teren decât amplasamentul actual al velodromului, respectiv și terenul de rugby și terenul Piți Varga.

Pornind de aici lucrăm cu proiectanții pentru a găsi cea mai buna variantă, atât din punct de vedere al capacității cât și din punct de vedere al respectării reglementarilor urbanistice și distanțelor față de proprietățile private adiacente complexului sportiv.

O altă problemă este legată de stația de pompare situată în apropierea velodromului, care colectează atât apa pluvială, cât și freatica. Aceste pompe asigură drenajul și evacuarea apelor din Complexul Dinamo, având în vedere că acesta este situat cu 10-12 metri sub cota 0. Vorbim de mai multe bazine și puțuri forate a căror relocare este dificilă, de aceea incercăm înglobarea acestora în noul stadion„, a declarat directorul de investiții al CNI, Adrian Cefalan, la Digi Sport.

Lucrările la noua arenă vor dura 18-24 de luni, iar costul investiției va fi de circa 100 de milioane de euro. Capacitatea stadionului ar urma să fie de 33.000 de locuri.

Citește și – VIDEO | Momentul în care Marius Croitoru sparge un geam în timpul meciului Botoșani – U Craiova

realitateastadionarenadinamostefan cel mare