Detalii din culisele revenirii lui Dan Petrescu la CFR! Salariu uriaș și o „armată” de specialiști în spate

Tehnicianul în vârstă de 53 de ani s-a înțeles cu patronul Neluțu Varga pentru a reveni pe banca campioanei României!
Dan Petrescu revine astfel în antrenorat, după mai multe luni în care s-a aflat liber de contract. „Bursucul” a așteptat o propunere serioasă după despărțirea de turcii de la Kayserispor, unde a reușit să stea doar câteva etape. Acum, Petrescu s-a întors la echipa alături de care a obținut cele mai mari performanțe din postura de manager și speră să încununeze finalul acestui sezon cu un nou titlu de campion.
Potrivit informațiilor Digi Sport, tehnicianul va avea cel mai mare salariu din Liga 1, astfel că va primi nu mai puțin de 50.000 de euro lunar din partea lui Neluțu Varga. Totodată, Petrescu va avea și o clauză de reziliere în valoare de 600.000 de euro, spre deosebire de cea a lui Marius Șumudică care era de 250.000 de euro.
Alături de Dan Petrescu, în Gruia a mai revenit și Bogdan Mara, care va împărți sarcinile executive cu Marius Bilașco. Un alt nume nou va fi și cel al lui Răzvan Zamfir, care va fi responsabil cu departamentul de scouting și se va ocupa de transferurile de jucători, rol jucat până nu de mult de Marian Copilu, fostul președinte al clubului.
Alin Minteuan revine și el la CFR Cluj și se va ocupa de echipa secundă a clubului, după plecarea lui Vergil Andronache. Fostul căpitan al feroviarilor plecase anul trecut după o ceartă cu oficialii clubului, însă se pare că Dan Petrescu a reușit să îl readucă pe acesta la echipa de suflet.