Dică, găsit vinovat după meciul contrat Chindiei Târgoviște! ”E și vina lui!”

Articol de Mihai Popescu - Publicat luni, 15 august 2022, ora 23:45,
Nicolae Dică
Nicolae Dică

FCSB a învins Chindia Târgoviște cu 3-2 în Etapa a 5-a din Superligă, după ce era condusă cu 0-2 în minutul 28. Roș-albaștrii au punctat între minutele 49 și 59. Meciul a avut loc pe Arena Națională din București, iar Chindia a jucat în inferioritate din minutul 7, când Daniel Neguţ a primit cartonaşul roşu, după consultarea arbitrajului video, pentru o intervenţie dură la Florinel Coman.

A fost prima victorie din acest sezon în Superligă pentru roş-albaştri, iar antrenorul Nicolae Dică a rămas uimit de suporterii echipei sale, care şi-au încurajat favoriţii pe tot parcursul partidei. Dinu susține că Dică are o anumită parte din vină pentru jocul din prima repriză a FCSB-ului.

”Un joc rupt în minutul 7 de Neguț. Trebuie pedepsiți pe măsură. Aceeași meserie are și Coman. E cea mai gravă povară să rămâi în zece. Era clar că va câștiga FCSB. Dar ce a fost în prima repriză… o parte din vină e a lui. Nu pot să scot 4-5 titulari, de dragul de a-i odihni. Nu e în regulă! Pregătirea nu a fost bine făcută”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Dică după meciul Contra Chindiei

”O primă repriză foarte slabă. Vorbeam cu staff-ul după joc, nu am trăit nici ca jucător așa ceva! Echipa adversă să fie în 10 oameni și să primim două goluri pe niște greșeli imense. Pe două greșeli de poziționare să primim două goluri… Este inacceptabil pentru mine! Nu este ok ce s-a întâmplat în prima repriză.

Am avut reacție bună în repriza secundă, am marcat trei goluri, ne-am creat multe ocazii, dar am făcut iar o greșeală și era să fim egalați. Din nimic, le-am zis «luați voi, că vrem să dați gol!». Nu e acceptabil!

Avem fundași de 1,95 metri. Trebuie să dea cu capul. O să le dau la antrenament doar să dea cu capul, nu avem ce face. Am pregătit lucrul acesta, știam că vor juca cu mingi lungi. Mă bucur că la pauză.

Au fost ravagii în vestiar, în afară de lucrurile pe care le-am explicat din punct de vedere tactic. Trebuia să fac ceva să îi trezesc. Important e că am reușit.

Nu avem titulari, nu avem rezerve. Important pentru mine e ca jucătorii de pe bancă să fie concentrați la joc. Cu ajutorul celor de pe bancă putem câștiga, mereu sunt foarte importanți”, a spus Nicolae Dică la finalul partidei cu Chindia.