Din dragoste pentru Rapid! O fană a giuleștenilor a trimis o scrisoare manifest către FRF și CCA

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat joi, 23 septembrie 2021, ora 20:58,
Rapid Bucureşti
Rapid Bucureşti

Formația de la Podul Grant se numără printre cele mai iubite din fotbalul românesc, iar suporterii alb-vișiniilor au dovedit de fiecare dată cât de mult înseamnă culorile clubului pentru ei!

Rapid se află pe prima poziție în topul echipelor din Liga 1 cu cel mai mare număr de asistență din actualul sezon. Mai mult de atât, fanii giuleștenilor au decis să fie alături de clubul condus de Victor Angelescu și în afara terenului, iar gestul unei suporterițe a fost de-a dreptul impresionant.

Concret, Irina a înaintat o scrisoare către Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor prin care a ținut să reclame deciziile repetate împotriva Rapidului, de la revenirea în Liga 1.

„În atentia FRF și Comisiei Centrale a Arbitrilor,

Dragi stimabili,

Ce aveți domnilor cu Rapidul nostru? De ce îl sabotați constant? Cum aș putea crede că toate acțiunile dvs. nu sunt deliberate?

Întorcându-mă în timp, în 2013 mai exact, ați inventat un meci de baraj între Rapid și Concordia Chiajna. După ce Rapidul a câștigat barajul și a bifat câteva meciuri în Liga 1, ați retrogradat-o fără drept de apel! Rapidul a luat-o de la capăt, și după 6 ani de ligi inferioare, a revenit în Liga 1, unde îi era locul!

Citește și RAPID ÎȘI POATE PIERDE CĂPITANUL PENTRU URMĂTOARELE MECIURI! CARE ESTE SITUAȚIA LUI CRISTI SĂPUNARU

Parcă vă doreați o ligă cu echipe de tradiție…iar acum când, spre surprinderea multora, echipa a reușit să obțină 16 puncte și niciun gol primit în primele 6 etape, parcă v-ați autosesizat din oficiu și i-ați pus piedică!!!

De ce domnilor, a trebuit să aplicați regulamentul licenței PRO tocmai în acest sezon, fix după cele 6 etape disputate? Din câte îmi amintesc, s-a putut obține o derogare de la UEFA pentru Mirel Radoi, fără licența PRO, selecționer al echipei Nationale! Mai erau și alți câțiva antrenori care prestau în Liga 1 fără a deține această licență.

Puneți mai presus de muncă, pasiune și rezultate această diplomă?! Nu cumva îngrădiți dreptul la muncă prin această decizie? De ce ați schimbat regulile în timpul jocului?!

Rapidul a revenit în Liga 1 merituos și a ridicat vizibil nivelul Ligii 1, contribuind astfel și la reîntoarcerea suporterilor pe stadioane.

Drept răsplată, dvs încercați să împiedicați atât echipa cât și antrenorul să-și desfășoare activitatea, aplicând niște legi care existau dinainte, dar nu au fost aplicate la fel de drastic ca până acum!

Pe noi, suporterii Rapidului, ne doare că nu lăsați echipa să joace pe teren, delegând arbitri părtinitori, care comit erori flagrante și influențeaza decisiv rezultatele finale ale meciurilor!

Vă rog respectuos, în calitate de suporteră pătimașă și rănită, să revizuiți maniera de arbitraj și sancțiunile disciplinare acordate diferit care au condus la vicierea de rezultate, demoralizarea jucătorilor și dezamăgirea suporterilor.

Sper ca pe viitor să judecați cu aceeași unitate de măsură și să pedepsiți drastic abaterile și sancțiunile nejustificate!

Cu respect, o suporteră a celui mai frumos club din Romania, RAPID BUCUREȘTI”, a transmis fana Rapidului, prin intermediul Gazetei Sporturilor.

Citește și LIPSA LUI MIHAI IOSIF DE PE BANCĂ, RESIMȚITĂ DIN PLIN DE JUCĂTORII RAPIDULUI: „ȘTIM CĂ NE DĂ UN MORAL BUN!”

realitatearapidccascrisoare rapidfrf