VIDEO | Dinu Todoran, încrezător înaintea jocului cu CS U Craiova: ,,Vom fi determinaţi! Să se schimbe Kovacs”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 24 iulie 2021, ora 19:19,
Dinu Todoran
Dinu Todoran

Dinu Todoran, antrenorul celor de la FCSB, a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă, înaimtea meciului din etapa a 2-a a Ligii 1.

,,Roş-albaştrii” vor juca, duminică, de la ora 21:30, pe Naţional Arena, în compania celor de la CS U Craiova, care l-au demis vineri pe Marinos Ouzounidis.

Todoran spune despre meciul cu oltenii că va fi unul foarte greu, dar asigură că elevii săi sunt foarte motivaţi şi pregătiţi. Despre delegarea lui Istvan Kovacs, antrenorul FCSB-ului spune că speră ca centralul să greşească doar împotriva rivalelor.

,,Mâine întâlnim o echipă foarte motivată. De la început, ei și-au exprimat dorința pentru a câștiga campionatul. Pentru noi este un meci extrem de important. Venim după un meci egal cu Botoșani. Chiar dacă am controlat jocul din primul până în ultimul minut, n-am reușit să înscriem. La ora jocului, jucătorii vor fi bine fizic, tactic și tehnic.

Venim după o victorie în Conference League. Mă bucur pentru jucători că am reușit să câștigăm, chiar dacă toată lumea ne-a criticat, anumite persoane. Mai ales mă bucur pentru fani, care au venit la stadion, pentru Peluza Nord, care ne-a susținut. N-au mai fost demult la stadion, de asta și bucuria jucătorilor. Era normal, își doresc să vadă echipa, să cânte alături de ei. Craiova vine după un eșec în Conference League, cu un nou antrenor și și-au vândut unul dintre cei mai buni jucători, pe Cicâldău, dar în lotul lor mai sunt jucători de valoare – Nistor, Ivan. Noi trebuie să fim din toate punctele de vedere apți

Antrenor vor avea, va fi altul. E cu dus-întors asta. Jucătorii se mobilizează când e schimbare de antrenor, vor să demonstreze că merită să joace. O să fie greu. Pentru ei, mai ales, deoarece se vor schimba anumite lucruri la echipă.

Noi suntem bine din punct de vedere fizic. E un meci foarte important cu Craiova. Știm rivalitatea dintre noi și ei și vrem să câștigăm. Ei sunt concentrați la primul meci, cel cu noi. Fiecare jucător al lor care intră își va da viața, la fel și noi. Vom fi determinați și ne dorim foarte mult să câștigăm.

(n.r – despre delegarea lui Istvan Kovacs) Anul acesta, să se schimbe domnul Kovacs, să nu mai greșească împotriva noastră, să greșească împotriva adversarelor.”, a declarat Dinu Todoran, al conferinţa de presă.

Citeşte şi GALATASARAY NU SE OPREȘTE AICI! DUPĂ CICÂLDĂU, TURCII INSISTĂ ȘI PENTRU UN JUCĂTOR DE LA FCSB

realitatealiga 1dinu todoranfcsbcs u craiova