Doliu în fotbalul românesc. A murit fiul unui fost mare fotbalist

Articol de Vlad Ciotoran - Publicat miercuri, 10 noiembrie 2021, ora 17:35,

Divizionara secundă Ripensia Timișoara a anunțat, prin intermediul paginii de Facebook, că Vasile Chiroiu jr., fiul fostului mare jucător Vasile Chiroiu, a murit.

„Tristețe în familia ripensistă

Ne-a părăsit Vasile Chiroiu jr., fiul fostului mare jucător Vasile Chiroiu, campion cu Ripensia, în perioada interbelică.

Familia Chiroiu constituie una dintre cele mai energice prezențe în era contemporană a Ripensiei. Corina și Pavel Chiroiu, nepoții marelui fotbalist, au avut o contribuție importantă la refondarea clubului ”roș-galben”, în 2012.

Suntem alături de ei, în dificilele momente pricinuite de dispariția tatălui lor. Odihnească-se în pace!”, au anunțat reprezentanții clubului bănățean.

Vasile Chiroiu s-a născut în Comloşul Mare, în judeţul Timiş. A jucat toată cariera la echipe din vestul ţării exceptând trei ani la Rapid. De asemenea a făcut parte din lotul României la Cupa Mondială din 1938. Ba mai mult, Chiroiu a fost inclusiv titular atunci.

Apogeul carierei l-a prins la Ripensia Timişoara, unde a jucat între 1935 şi 1939. Perioadă în care a cucerit două titluri şi o Cupă a României. Primele trofee importante din carieră.

A fost pe frontul celui de-al doilea război mondial

La doar 29 de ani, fiindcă Vasile se născuse pe 13 august 1910, a urmat panta descendentă a carierei. CAM Timişoara şi apoi UM Cugir. A jucat până la 31 de ani. Asta fiindcă în 1942 în plin război mondial, Chiroiu a plecat pe front. La întoarcere, a mers la juniorii Ripensiei. Cu care a câştigat titlul naţional în 1947. În ultimul an de existenţă al clubului până în 2011. Când acesta a fost reactivat de o mână de oameni, printre care s-au numărat inclusiv nepoţii săi. Corina şi Pavel Chiroiu. Vasile a murit la numai 50 de ani, din cauza unei boli grave.

Citește și UN FOST MARE SPORTIV A MURIT ÎN SOMN, LA VÂRSTA DE 45 DE ANI

ripensiaa a muritfotbalrealitateaVasile Chiroiu jr