Donald Trump își asumă intervenția împotriva cartonașului roșu al lui Balogun

Articol de Gabriel Ion - Publicat luni, 06 iulie 2026, ora 21:30,
Donald Trump
Donald Trump

Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe președintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonașului roșu primit de atacantul american Folarin Balogun în timpul unui meci de la Cupa Mondială 2026, astfel încât acesta să poată juca în partida din optimile de finală împotriva Belgiei, transmite AFP.

Președintele SUA l-a numit pe arbitrul care l-a elimiant pe Balogun „oribil” și „foarte dubios”

‘Da, am vorbit cu Gianni (Infantino – n.r.)’, a declarat președintele SUA în cadrul unui eveniment la Casa Albă.

‘Tot ce am făcut a fost să cer o reanalizare, pentru că nu am considerat că a fost fault. (…) Nu i-am spus ce să facă, nu-i pot spune ce să facă, și nu cred că el a fost cel care a luat decizia’, a adăugat Trump.

În plină desfășurare a Cupei Mondiale găzduite în principal de Statele Unite, FIFA a produs o surpriză duminică, permițându-i celui mai bun marcator al echipei SUA să evolueze în meciul din optimile de finală împotriva Belgiei, programat în noaptea de luni spre marți.

Balogun urma să rateze meciul după ce a primit un cartonaș roșu în partida din șaisprezecimile de finală împotriva Bosniei-Herțegovina, miercurea trecută.

Această suspendare a fost ridicată, cu caracter condiționat, de către comisia de disciplină a FIFA. A fost o decizie fără precedent care a stârnit un val de reacții și critici, amplificate și mai mult de dezvăluirea intervenției lui Donald Trump.

Șeful statului subliniază adesea prietenia sa de lungă durată cu Gianni Infantino.

Într-o declarație amplă adresată presei luni, Donald Trump a criticat, de asemenea, arbitrul meciului împotriva Bosniei, brazilianul Raphael Claus.

Fără a-l numi direct, el l-a calificat drept ‘oribil’ și ‘foarte dubios’, sugerând să se arunce o privire asupra ‘trecutului’ său.

Donald Trump a susținut că se pricepe ‘foarte bine la sport’ și că el însuși a fost ‘un bun sportiv’, recunoscând totodată că nu studiase anterior regulile fotbalului.

‘Nici măcar nu știam ce este un cartonaș roșu. Când am aflat, mi-am spus: «Nu se poate». Tipul ăsta (arbitrul – n.r.) pur și simplu ridică mâna, iar cel mai bun jucător al tău nu va mai juca săptămâna viitoare sau în meciul următor’, a spus el.

‘Vom avea un lot complet’ împotriva Belgiei, a declarat președintele cu satisfacție.

Mai multe instituții de presă din SUA au relatat că această campanie americană împotriva cartonașului roșu a fost condusă de secretarul pentru Comerț, Howard Lutnick, și de Andrew Giuliani, care conduce grupul de lucru al Casei Albe pentru organizarea Cupei Mondiale. Acesta din urmă este fiul lui Rudy Giuliani, fostul avocat personal al lui Donald Trump și fost primar al orașului New York.

Potrivit acestor instituții de presă, oficialii de rang înalt au fost sprijiniți de Scott Goodwin, un administrator de fonduri de investiții care a contribuit financiar la angajarea selecționerului echipei SUA, argentinianul Mauricio Pochettino.

Politico relatează că, în timpul convorbirii telefonice de joi dintre Donald Trump și șeful forului fotbalistic mondial, ‘Infantino a ascultat cu atenție, fără a face nicio promisiune’.