Dumitru „Țețe” Moraru, fostul portar român, s-a alăturat celor de la CS Dinamo! Ce funcție va îndeplini!

Articol de Mihai Dragomir - Publicat sâmbătă, 21 ianuarie 2023, ora 09:53,
Marius Niculae, Dumitru Moraru și Ionel Dănciulescu / Foto: Facebook CS Dinamo
Marius Niculae, Dumitru Moraru și Ionel Dănciulescu / Foto: Facebook CS Dinamo

Dumitru Moraru, fostul mare portar român, s-a alăturat celor de la CS Dinamo. Fostul internațional român va avea o nouă funcție la echipa din Liga 3.

Mai exact, „Țețe” va fi noul antrenor de portari de la academia echipei. Iată ce a transmis clubul.

Dumitru „Țețe” Moraru, antrenor de portari la CS Dinamo!

„FOTBAL. Dumitru ”Țețe” Moraru se alătură Academiei de fotbal CS Dinamo

O nouă glorie se alătură Academiei noastre de fotbal. Legendarul portar Dumitru ”Țețe” Moraru va face echipă cu Marius Niculae și Ionel Dănciulescu la grupele de copii și juniori ale CS Dinamo. 

În vârstă de 66 de ani, Dumitru Moraru va antrena în principal portarii, însă vasta sa experiență va fi utilă pe toate palierele de performanță.

Dumitru ”Țețe Moraru” a jucat la Dinamo între anii 1981–1989, bifând 212 apariții în tricoul alb-roșu. Palmaresul său la Dinamo e impresionant: trei titluri de campion (1982, 1983 şi 1984) și trei Cupe ale României (1982, 1984 și 1986). 

A fost portarul și căpitanul echipei în campania europeană din 1984, când Dinamo a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni.

Ca antrenor de club a avut o singură experiență, la grupele de copii și juniori ale CS Dinamo”, a scris CS Dinamo pe pagina oficială de Facebook.

Marius Niculae: „Experiența sa ne va ajuta!”

„A fost antrenorul meu la copii și juniori, este un mare câștig pentru Academia de fotbal CS Dinamo. Experiența sa ne va ajuta să descoperim și să creștem copii de valoare în spiritul clubului Dinamo”, a declarat Marius Niculae, conform sursei menționate.

dumitru morarucs dinamo