După Edi Iordănescu, un alt nume important îl susține pe Burleanu: „Ce vină are că lucrurile în fotbalul românesc nu funcţionează bine?”

Răzvan Burleanu se află oficial la cel de-al 3-lea său mandat la șefia Federației Române de Fotbal. Acesta a fost contestat de multe personaje din lumea fotbalului românesc, dar se pare că are și susținători.
După ce Edi Iordănescu, selecționerul României, a vorbit despre binele făcut fotbalului românesc de către Răzvan Burleanu, acum și Dănuț Lupu se pronunță.
Dănuț Lupu: „Nu sunt un fanul lui, dar ce vină are?”
Fostul fotbalist român a vorbit despre Răzvan Burleanu, căruia nu îi atribuie nicio vină.
„Şi dacă tot vorbim despre alegeri şi despre Răzvan Burleanu, nu sunt un fanul lui, dar ce vină are federaţia că lucrurile în fotbalul românesc nu funcţionează bine? Are preşedintele vreo vină că Mediaşul are probleme financiare sau Dinamo sau Clinceniul?
Nu cred. Veţi spune că echipele naţionale merg prost şi că aici e vina federaţiei. Eu cred că tot la nivel de echipe de club stă marea problemă. Ne-am obişnuit să aducem în campionatul intern jucători străini, mulţi dintre ei „umflaţi” ca valoare. Iar jucătorii autohtoni sunt ţinuţi pe bancă. Şi-atunci cum vrem să avem o echipă naţională valoroasă, dacă jucătorii români nu sunt băgaţi în meciuri?”, a spus Dănuţ Lupu pentru cei de la Orange Sport.
„Boloni nu a răspuns vreo cinci zile la telefon!”
De asemenea, Dănuț Lupu a comentat și situația de la naționala României.
„La nivel de selecţioneri, eu am văzut că federaţia a tot făcut oferte , dar a fost refuzată. Boloni nu a răspuns vreo cinci zile la telefon. L-au ales pe Edi Iordănescu. Un antrenor căruia îi va fi foarte greu, pentru că nu prea are din ce să aleagă să formeze o echipă naţională cu pretenţii. Încearcă şi el o mie de variante. Eu vă spun că Mircea Lucescu, spre exemplu, nu ar fi venit niciodată la conducera naţionalei, chiar dacă i s-ar fi oferit şi zece milioane de euro. Nu ar fi venit pentru că nu mai are acea materie primă cu care să scoată rezultate. Ăsta este adevărul.
În opinia mea, federaţia are multe de îndreptat în fotbal, dar trebuie văzut exact ce. De pildă eu le-aş sugera să facă ceva la nivel de arbitraj. Nu este normal ca un arbitru să greşească într-un meci şi să primească o sancţiune doar de ochii lumii sau pur şi simplu să se şteargă acea greşeală, ca şi cum nu ar fi fost făcută. Şi mai sunt şi alte probleme ce trebuie corectate”, a mai adăugat fostul fotbalist.