Dusan Tadic şi-a anunţat retragerea de la naţionala Serbiei, după o carieră de 16 ani

Fotbalistul Dusan Tadic şi-a anunţat retragerea de la naţionala Serbiei, pentru care a debutat acum 16 ani, fiind căpitan la CM 2022 și EURO 2024.
Tadic a jucat 111 meciuri pentru Serbia
Dusan Tadic, un atacant sau mijlocaş ofensiv în vârstă de 35 de ani, deţine recordul de selecţii pentru naţionala Serbiei. În 111 apariţii în tricoul primei reprezentative, el a reuşit 23 de goluri şi 40 de pase decisive.
Deşi căpitan al formaţiei Serbiei, el nu a fost titular în primul meci de la EURO 2024, 0-1 cu Anglia, ceea ce l-a făcut să aibă o izbucnire, după care le-a cerut scuze selecţionerului Dragan Stojkovic şi coechipierilor săi.
„Îmi menţin opiniile pe care le-am exprimat. Subliniez că nu am avut intenţia de a-mi insulta colegii sau pe oricine altcineva care a făcut parte din echipa Serbiei în Germania. În plus, principalul motiv al acestui anunţ este că am luat decizia de a-mi lua rămas bun de la tricoul naţionalei Serbiei. Am avut privilegiul de a reprezenta Serbia la două Cupe Mondiale, la Campionatul European şi la Jocurile Olimpice”, a declarat Tadic pe Instagram.
Tadic a adăugat că i-ar plăcea să revină cândva în alt rol la echipa naţională.
„După cariera mea de jucător, vreau să rămân în fotbal şi nu este nimic mai bun decât sa-ţi ajuţi ţara dacă poţi. Cu familia şi prietenii mei, în tribune sau în fața televizorului, voi fi întotdeauna un suporter credincios al Serbiei”, a spus fotbalistul a cărui echipă de club este Fenerbahce Istanbul.