Dusan Uhrin jr. nu a semnat! Ce l-a împiedicat pe ceh să bată palma cu Dinamo

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 12 martie 2022, ora 11:33,
Dușan Uhrin
Dușan Uhrin

Într-o conferință de presă organizată înaintea derby-ului cu Rapid, de duminică, antrenorul ceh a dezvăluit că încă nu a semnat contractul cu Dinamo.

Dusan Uhrin jr. a ținut antrenamentele ,,câinilor” în ultimele 3 zile. Cehul nu a fost de acord cu mai multe clauze din contractul propus de conducerea lui Dinamo. În cele din urmă, tehnicianul a ajuns la un acord cu Răzvan Zăvăleanu și va semna azi.

,,Nu am semnat încă, dar voi semna după conferința de presă. Am negociat multe zile începând de miercuri. Nu sunt probleme cu banii. Nu vreau să vorbesc despre contractul meu. Sunt niște discuții între mine și club.

Sunt pentru a treia oară la Dinamo, de fiecare dată echipa este într-o situație dificilă. Încerc mereu să fac tot ce pot să salvez Dinamo. De fiecare dată a fost dificil și au fost probleme. Situația e la fel și acum și încerc să fac tot ce ține de mine să salvez echipa. Am văzut că sunt mulți jucători noi, nu îi cunosc pe toți, sunt câțiva care au mai rămas de data trecută. Toți suporterii trebuie să știe că voi da totul să salvez clubul Dinamo.

Îmi aduc aminte că situația din ultimul mandat a fost asemănătoare. Am salvat clubul de la retrogradare. Acum se vorbește din nou despre salvarea de la retrogradare, să ajungem la baraj. Am văzut că are probleme Gaz Metan Mediaș, dar nu trebuie să ne uităm la alte echipe. Va fi foarte greu la baraj, vom juca cu niște echipe foarte bune din Liga 2, avem și jucători accidentați. Și data trecută am nevoie de timp să îmbunătățesc echipa, dar acest timp nu există și trebuie să fac tot ce e posibil. Tot ce vreau să le spun suporterilor este că voi da totul să salvez echipa și să ne salvăm de la retrogradare.”, a declarat Dusan Uhrin jr., într-o conferință de presă.

Conform ultimelor informații, Dusan Uhrin jr. va semna, în cursul zilei de azi, un contract valabil până în vara lui 2023. El va avea un salariu de 6.500 de euro pe lună în acest sezon. În stagiunea următoarea, cehul urmează să fie remunerat cu 8.500 de euro pe lună.

dusan uhrin jrdinamo