Edi Iordănescu, reacție vehementă la adresa lui Mircea Sandu

Articol de Dan Istratie - Publicat sâmbătă, 29 octombrie 2022, ora 16:34,
Edi Iordănescu
Edi Iordănescu

Edi Iordănescu a răspuns după acuzațiile venite din partea lui Mircea Sandu cum că ar fi fost numit politic ca selecționer.

„Am fost ultra-mirat, în același timp dezamăgit, pentru că a venit de la dânsul. Dar am înțeles lupta pe care o are, de la distanță, cu conducerea Federației. Și am fost o victimă colaterală. Nu mă așteptam, știu că mi-a apreciat munca.

E păcat că atât de ușor ne hazardăm cu declarații în spațiul public, așa ușor etichetăm, ne dăm cu presupus. La mine era ceva plauzibil, Iordănescu a fost implicat în politică, deși cred că au trecut 15 ani de când a fost implicat tatăl meu.

De ce nu analizăm trecutul pur fotbalistic? Realizările și munca pe care am făcut-o. Dă atât de bine ca numele Iordănescu, care impactează, de tată și fiu să fie selecționeri la națională. Dar hai să fim obiectivi!

Nu fac parte din nicio tabără, mă simt total independent în deciziile pe care le iau la echipa națională. Dacă echipa națională nu se va califica, e în proporție foarte mare vina mea. Nu pot să găsesc alibiul că nu am mână liberă”, a precizat Edi Iordănescu pentru Fanatik.

mircea sanduedi iordanescu