Ekeng și Eriksen! De ce unul a scăpat, iar celălalt nu: ”Diferența dintre viață și moarte”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat duminică, 13 iunie 2021, ora 17:23,
ekeng eriksen
ekeng eriksen

Christian Eriksen a trecut prin clipe dificile, după ce s-a prăbuşit pe gazon în partida de la Campionatul European dintre Danemarca şi Finlanda, scor 0-1.

 

După ce i s-au făcut primele manevre de resuscitare pe teren, Eriksen a fost transportat la spital în Copenhaga, unde a fost stabilizat de medici, iar acum se află în afara pericolului.

Sursa foto: Twitter

Nu la fel de norocos a fost și Patrick Ekeng, dinamovistul care a decedat după ce s-a prăbușit pe teren. La data de 6 mai 2016, în partida dintre Dinamo și Viitorul, jucătorul de 26 de ani a căzut pe teren, a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital. Însă, din păcate, medicii de la ambulanță au intervenit prea târziu, iar fotbalistul a decedat. Verdictul a fost un stop cardoirespirator.

 

Impresara din acea perioadă a lui Ekeng, Laurette Nogo, a vorbit despre momentul dramatic prin care a trecut Eriksen, dar și despre diferențele care au existat între cazul fotbalistului danez și cel al clientului ei, practic diferența dintre viață și moarte.

„Am primit mesaj de la un apropiat care m-a întrebat dacă mă uit la meci. Chiar în momentul respectiv am ieșit din casă, dar n-am văzut decât pe site-urile de sport întâmplarea. A semănat foarte mult cu cazul lui Patrick Ekeng. Diferența dintre viață și moarte s-a făcut de rapiditatea cu care s-a gestionat situația. În România nu s-ar fi putut face asta. O rapiditate din partea cadrelor medicale de aici nu e posibilă. În momentul în care ești la lucru nu cred că ai avea dreptul să te prezinți ca un fan, să mănânci semințe, să fumezi. Cred că medicii uită că sunt la un meci de fotbal în acele momente.

 

Jucătorii au ajuns să evolueze în prea multe meciuri într-un sezon. S-a ajuns la 60 de partide! E epuizare fizică. Anul acesta nu a avut o perioadă în care să se odihnească fizic.

 

Sunt anumite teste care trebuie făcute după această întâmplare. E o mică posibilitate ca și acest coronavirus să fie implicat. Din ce știu, trebuie să faci o pauză dacă ai avut acest virus, dar el a tot jucat. Cele foarte multe meciuri disputate au dus la epuizare pentru Eriksen. E o pierdere foarte mare pentru impresar dacă jucătorul nu mai poate activa. Nu o să vadă o pierdere doar din privința banilor, ci din privința jucătorului fiindcă acest fotbalist a crescut în același timp cu impresarul”, a declarat Laurette Nogo, conform ProSport.

Cea care l-a reprezentat pe Ekeng a vorbit și despre situația actuală a soției din acea perioadă a jucătorului și cu ce se ocupă aceasta pentru a-și întreține familia.

 

”Văduva lui Patrick încearcă să trăiască viața cum este, lucrează la un centru medical ca asistentă. Copiii merg la școală, nu le e foarte ușor, dar își continuă viața. Familia lor trăiește în Franța, ea acolo lucrează. Trăiesc doar din veniturile ei. Decizia de a deveni asistentă a luat-o după moartea lui Patrick. Cursurile le-a început la câteva luni după moartea lui Patrick”, a mai mărturisit Laurette Nogo, conform sursei menționate.

 

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | FANII S-AU DUS LA SPITALUL UNDE ESTE INTERNAT ERIKSEN: ,,UN MOMENT DE GROAZĂ PENTRU ÎNTREAGA NAŢIUNE”

 

Ekengerikseneuro 2020realitateadinamo