Elias Charalambous, lăudat în presa din Cipru, după ce a calificat FCSB în play-off-ul Europa League: „A scris istorie”

Articol de Darius Stănescu - Publicat sâmbătă, 01 februarie 2025, ora 13:30,
Elias Charalambous
Elias Charalambous

Elias Charalambous, antrenorul FCSB-ului, are parte de o atenţie deosebită din partea compartrioţilor săi, după ce campioana României s-a calificat în play-off-ul pentru optimile de finală Europa League.

După înfrângerea cu Manchester United din ultima etapă a grupei principale, FCSB a încheiat pe locul 11 şi se pregăteşte pentru dubla decisivă cu PAOK. Charalambous devine astfel primul antrenor din istoria Ciprului care ajunge atât de departe în cupele europene.

Elias Charalambous, lăudat în Cipru după ce s-a calificat cu FCSB în play-off-ul Europa League

Ciprioţii se bucură de realizarea lui Elias Charalambous şi subliniază faptul că actualul antrenor al celor de la FCSB nu a primit niciodată şansa de a antrena o echipă cu pretenţii din ţara natală:

„E oficial! Elias Charalambous a devenit primul antrenor din Cipru care se califică în 16-imile unei cupe europene. FCSB a pierdut cu Manchester United, scor 0-2, şi a ratat calificarea directă în optimile competiţiei, dar performanţa compatriotului nostru rămâne grozavă.

E vorba despre un om care nu a primit vreo şansă de a antrena o echipă cu obiective importante în ţara sa. El a lucrat ca principal doar la Doxa şi Ethnikos. Elias a plecat şi a scris istorie pentru fotbalul din Cipru”, au scris ciprioţii de la 24sports.com.cy.

cipruEuropa LeagueElias Charalambousfcsb