Emma Răducanu a dezvăluit că Simona Halep este idolul ei: „Cu siguranță o admir”

Emma Răducanu, britanica de origine română, a produs surpriza la Wimbledon, învingând-o pe Sorana Cîrstea, în două seturi, scor 6-3, 7-5, în turul trei al competiției.
Emma Răducanu are 18 ani și s-a născut în Canada. Tatăl ei este român, iar mama ei este chinezoaică. La vârsta de doi ani, Emma Răducanu a emigrat în Marea Britanie, alături de părinții. Emma Răducanu se laudă cu originea ei.
“Tatăl meu este din București. Şi bunica mea este tot de acolo, în acest moment locuiește în centrul Bucureștiului. Mă duc acolo de câteva ori pe an pentru a o vedea. E foarte frumos, iubesc mâncarea din România. Este incredibilă! Bunica mea găteşte mereu ceva special. Da, am legături cu Bucureştiul”, a declarat Emma Răducanu într-un interviu acordat site-ului turneului Wimbledon.

Debutantă la un turneu de Grand Slam, Emma Răducanu le-a eliminat până acum pe Vitalia Diatchenko (7-6, 6-0), Marketa Vondrousova (6-2, 6-4) şi pe Sorana Cîrstea. Este singura englezoaică rămasă în competiție.
„Cu siguranță îi admir mișcarea și, de asemenea, felul în care luptă și concurează. Mă gândeam doar să concurez cu unii dintre jucătorii precum Halep. Ea a câștigat Wimbledon a spus singură că nu se aștepta.
Asta arată că, dacă joci cu mintea și inima, poți realiza cu adevărat orice. Da, cu siguranță o admir„, a mai spus Emma Răducanu pentru sursa citată.
În următoarea fază a competiției, Răducanu o va întâlni pe australianca Ajla Tomljanovic (locul 75 WTA).