Emma Răducanu: „Cercul meu e mai mic ca oricând”

Articol de Ionut Dumitrescu - Publicat miercuri, 07 mai 2025, ora 14:18,
Emma Răducanu, victorie spectaculoasă în turul trei la Wimbledon! Britanica a învins-o în două seturi pe Maria Sakkari
Emma Răducanu, victorie spectaculoasă în turul trei la Wimbledon! Britanica a învins-o în două seturi pe Maria Sakkari

Emma Răducanu (22 de ani, 49 WTA) a oferit un interviu pentru presa britanică, înainte de turneul de la Roma, în care a vorbit despre cum i s-a schimbat viața după câștigarea US Open, despre modul în care le acordă încredere persoanelor din jur și despre colaborarea cu Mark Petchey, noul ei antrenor.

După o perioadă complicată, în care Răducanu a schimbat mai mulți antrenori, aceasta pare să fie mulțumită de modul în care decurge colaborarea cu Petchey.

„Mark era deja acolo, comenta, și m-am întâlnit cu el pe hol în Miami, în stadionul lui Dolphins. E cineva în care am încredere. Vorbeam și mie mi-era frică să îi cer ajutorul. Iar el nu voia să se autopropună. Așa că am fost ceva de genul „Hei, ai putea oare să mă ajuți?”. Și el mi-a zis că mă va ajuta. Așa a început”, a explicat jucătoarea în vârstă de 22 de ani, citată de The Guardian.

Răducanu a dezvăluit că, de-a lungul timpului, i-a fost greu să aibă încredere în oameni și, mai ales după câștigarea US Open, când mulți au vrut să graviteze în jurul ei. Câteva experiențe neplăcute au călit-o pe sportiva cu tată român și mamă chinezoaică.

„În ultimii ani, a fost greu să am încredere în persoane noi, în special cele care nu m-au cunoscut înainte de US Open. Acum gravitez în jurul oamenilor pe care îi știam înainte și aș spune că cercul meu e mai mic ca oricând. Am fost atât de protejată.

Până la 18 ani, am fost doar cu părinții mei, m-au ajutat cu orice, nimic nu mă putea atinge. Dintr-odată, după aceea, au venit o grămadă și m-am ars de câteva ori, atât profesional, cât și personal. Acum sunt precum Fort Knox în legătură cu cei pe care îi las în viața mea”, a afirmat Răducanu.

„Sunt o persoană care ține lucrurile pentru ea și e nevoie de mult efort pentru a mă deschide. Nu m-am deschis față de mulți oameni de-a lungul vieții dar, sincer, în cei în care am încredere, chiar am. Odată ce am lăsat pe cineva în viața mea, îl las pe deplin și îmi pasă mult. M-am ars de câteva ori.

Câțiva oameni în care am avut încredere m-au surprins, dar cred că asta e viața. În continuare am oameni extraordinari în jurul meu în care am încredere. Unei părți din mine nu-i place să vorbească prea mult despre probleme, fiindcă doar le amplifică. Cred că învăț să accept ziua așa cum vine și să aleg disciplina deasupra a ceea ce simt”, a adăugat ea.

us openwtaemma raducanu