Etapa perfectă pentru Liverpool. Manchester City, prima înfrângere acasă!
Etapa a 18-a din Premier League s-a desfăşurat după un scenariu ideal pentru Liverpool. Cormoranii s-au distanţat la patru puncte în fruntea clasamentului. După ce s-au impus cu 2-0 pe terenul lui Wolverhampton, oamenii lui Jurgen Klopp au profitat de surpriza uriaşă de pe Etihad.
Manchester City a suferit primul eşec pe propriul teren în actualul sezon. Campionii au pierdut incredibil, 2-3 cu Crystal Palace. Oaspeţii au înscris prin Townsend un gol care are şanse mari să fie desemnat cel mai frumos al sezonului.
IMPRESIONANTE Townsend? en el Manchester City 2 – 3 Crystal Palace. pic.twitter.com/CMevXZM3QN
— La cara B del fútbol. (@lacarabdeporte) December 22, 2018
Nu a fost singura surpriză de proporţii a rundei. Şi Chelsea a pierdut pe propriul teren. Leicester City s-a impus pe Stamford Bridge cu 1-0. Jamie Vardy a înscris singurul gol al meciului.
Brilliant goal by Vardy! ???
Brilliant pass by Madders ??? pic.twitter.com/wJyNot8NZi— Aum△⃒⃘ (@Aumski) December 22, 2018
Într-un alt meci de interes al etapei, Ole Gunnar Solsjkaer a debutat cu o victorie impresionantă ca antrenor interimar al lui Manchester United. „Diavolii” s-au descătuşat după despărţirea de Jose Mourinho şi au înscris cinci goluri într-un meci pentru prima oară după plecarea lui Sir Alex Ferguson. United s-a impus cu 5-1 în deplasare la Cardiff City.
În clasament, Liverpool s-a distanţat la patru puncte de Manchester City.