EURO 2020 | Răzvan Burleanu, optimist după un obiectiv ratat: „Calificările de la U21 ne dau speranțe!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 11 iunie 2021, ora 14:21,
Burleanu, președinte FRF
Burleanu, președinte FRF

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal a vorbit despre organizarea turneului final în România.

Oficialul Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu susține că EURO 2020 este o șansă unică pentru țara noastră, iar FRF reprezintă o oportunitate de a intra în rândul celor care organizează marile competiții sportive. Șeful de la „Casa Fotbalului” rămâne optimist după ce echipa națională condusă de Mirel Rădoi a ratat prezența la Campionatul European 2020.

„Având în vedere că ne-am dorit enorm să fim prezenţi, dezamăgirea a fost şi mai mare. Nu avem decât să sperăm că vom avea cât mai curând o echipă naţională puternică. Cele două calificări consecutive la U21, în 2019 şi 2021, precum şi prezenţa la Jocurile Olimpice, după 57 de ani, cu generaţia de U23, ne dau speranţe că aceşti jucători vor creşte şi ne vor face bucuroşi.

EURO 2020 este o şansă unică pentru România, iar pentru FRF, o oportunitate de a intra în rândul celor care organizează marile competiţii sportive. E foarte greu să pătrunzi acolo, să demonstrezi că poţi asigura standarde foarte înalte de calitate în organizare. Şi e foarte uşor să fii exclus din cercul ‘celor mari.

Citește și MIRCEA LUCESCU, INVITAT LA ROMA. FAVORITELE LUI „IL LUCE” LA EURO

De aceea, privim cu maximă responsabilitate cum se vor derula meciurile de la Bucureşti. Trebuie să remarc aici şi efortul statului român care a modernizat spectaculos infrastructura fotbalistică din Bucureşti, prin reconstruirea celor trei stadioane.

EURO la Bucureşti va inspira cu siguranţă şi o nouă generaţie de copii să se apuce de fotbal, în aceeaşi măsură în care EURO ne-a adus la un loc cel mai mare număr de voluntari angrenaţi vreodată în ultimii 30 de ani” a declarat Răzvan Burleanu pentru Agerpres

Partidele găzduite de Arena Națională la Euro 2020 (Grupa C):

  • Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00)
  • Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00)
  • Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00)
  • o partidă din optimile de finală (28 iunie, ora 22:00)

Citește și CÂȚI SPECTATORI VOR FI ÎN TRIBUNE PE ARENA NAȚIONALĂ LA MECIURILE DE EURO 2020

euro 2020razvan burleanuturneu finalfrfrealitateaechipa nationalaromania