EXCLUSIV | Alexandru Dedu, despre performanțele obținute de Dinamo: „Mă bucură curajul conducerii”

Dinamo este de departe cea mai de succes echipă masculină de handbal din România. Dinamo București s-a clasat pe penultimul loc în grupa B a Ligii Campionilor.
Trupa pregătită de Xavi Pascual a avut adversari puternici și renumiți, precum Barcelona, PSG, Veszprem și Vive Kielce. Pe plan intern, alb-roșii se îndreaptă spre al șasea titlu consecutiv.
Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handal, s-a arătat mulțumit de performanțele echipei Dinamo în Europa și speră ca mai multe echipe să aibă ca obiectiv câștigarea titlului.
„Eu îl iau ca pe un proiect foarte frumos. Mă bucură curajul conducerii de a se înhăma la un astfel de proiect. Nu o să le fie ușor, dar Pascual (nr: antrenorul echipei Dinamo) este un luptător înnăscut. Mi-ar face plăcere ca într-un viitor arpropiat, Dinamo să aibă contracandidate în cmapionatul din România. Așa s-a întâmplat și la fete”, a declarat Alexandru Dedu, la emisiunea Unu la 1, difuzată de Realitatea Sportivă.