EXCLUSIV | Avertismentul lui Helmut Duckadam pentru FCSB, înaintea meciului cu FC U Craiova 1948. Ce spune de echipa lui Mutu

Meciul FC U Craiova 1948 – FCSB le va găsi pe cele două echipe cu stări de spirit diametral opuse.
Roș-albaștrii vin după umilința administrată rivalei Dinamo, scor 6-0, în timp ce nou-promovata a înregistrat patru meciuri consecutive fără victorie în Liga 1.
Helmut Duckadam, fost președinte de imagine al echipei FCSB, a prefațat partida cu gruparea olteană.
„Eu nu cred că jucătorii de la FCSB vor fi prea euforici după victoria cu Dinamo. Antrenorul îi va ține cu picioarele pe pământ. Cu siguranță va fi un meci foarte greu. Eu am văzut echipa lui Mutu. Nu are o echipă rea, ba din contră, are jucători foarte buni. Va fi un meci destul de greu”, a declarat Helmut Duckadam, în exclusivitate, la Realitatea Sportivă.
Meciul FC U Craiova 1948 – FCSB este programată sâmbătă, de la ora 20:00, în etapa a noua a Ligii I.