EXCLUSIV | Bonetti nu e văzut prea bine în Ştefan cel Mare: ,,Spune foarte multe că n-a antrenat pe nicăieri prin Italia”

Dinamo începe sezonul din Liga 1 cu un nou antrenor pe bancă, după ce Duşan Uhrin a decis să plece de la club din cauza situaţiei incerte din Ştefan cel Mare.
Astfel, la Dinamo a ajuns la cerinţa suporterilor din DDB Dario Bonetti. Italianul este la al treilea mandat în Ştefan cel Mare.
Cornel Dinu, legendă a clubului Dinamo, consideră că este o greşeală aducerea lui Bonetti la Dinamo. Acesta spune că faptul că Bonetti nu prea a antrenat prin Italia nu e de bine.
,,Aici de foarte mulţi ani este un fenomen. Este pohta ce-am pohtit. Sunt câţiva conducători de la PCH care sunt pasionaţi. Una e să simpatizezi o echipă şi alta e să o conduci şi se mai întâmplă ceva. S-au folosit cei care răspund la convenţiile chilipirurilor unora din tribună care conduc echipa.
Domne’, un antrenor se vede în timp. Convingerea mea este că un antrenor care n-a putut să-şi găsească locul prin Italia de atâta timp şi la Dinamo a stat destul de puţin timp, s-a bucurat de un miracol, cel de la Liberec, care lucururi de asemena manieră se întâmplă rar. Faptul că n-a antrenat, n-a găsit pe nicăieri prin Italia, spune foarte multe de la sine. E foarte greu pentru Dinamo, jucătorii pleacă, sunt foarte multe lucruri de plătit. A fost o întreagă comuniune, într-o parte cei 15.000 care sunt de iubit şi admirat, şi care au ajutat financiar, şi au fost 3-4 ca de obicei care şi-au făcut poftele. Sunt şi suporteri, dar nu în esenţa în care să conduci clubul şi de aici greşesc, inclusiv aducerea lui Bonetti la Dinamo.”, a declarat Cornel Dinu, pentru Realitatea Sportivă.
â