Greșelile de arbitraj nu lipsesc din Liga 1. În fiecare etapă din campionat se plâng oficialii echipelor angreante în competiție că centralii au influențat rezultatul final prin erorile pe care le-au comis.
Soluția ca aceste greșeli să dispară din fotbalul românesc o reprezintă implementarea sistemul VAR. Arbitrajul video a fost deja introdus în marile campionate ale lumii, însă în România va mai dura puțin până când centralii vor avea asistență video.
Cornel Șfaițer, managerul general al celor de la Sepsi, a vorbit despre introducerea sistemului VAR în Liga 1. Dacă informațiile inițiale furnizate de FRF dădeau ca termen de implementare a sistemului VAR sezonul viitor, oficialul covăsnenilor anunță că sistemul de arbitraj video ar putea fi introdus încă din acest sezon, însă din faza Play-off și Play-out.
,,Din ce știu, chiar m-am interesat pe tema asta. Programul se implementează normal și avem promisiuni că după sezonul regulat, în pla-off și play-out vom avea sistemul VAR, pentru că avem mare nevoie. 100% eu cred că vom avea.'', a declarat Cornel Șfaițer, pentru Realitatea Sportivă.