EXCLUSIV | Gestul lui Rădoi, explicat de un mare antrenor: „Decât să fii compătimit, mai bine să fii regretat!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 30 octombrie 2021, ora 18:04,
Mirel Rădoi
Mirel Rădoi

Selecționerul vrea să părăsească naționala după ce o lasă pe loc de baraj în campania pentru Mondialul de la anul. 

Iar responsbilitatea calificării la turneul final ar cădea în mâinile unui alt antrenor, așa cum a fost și cazul lui în urmă cu doi ani. Rădoi a fost promovat la reprezentativa de seniori după ce Contra a asigurat un loc în play-off-ul pentru Euro, grație clasării din Liga Națiunilor. Mircea Rădulescu și-a adus aminte că a trecut prin momente asemănătoare în urmă cu fix 30 de ani, atunci când România se lupta să ajungă la Euro 1992. Iar calificarea a fost în cele din urmă ratată.

„Eu mi-am dat demisia, am surprins pe toată lumea, dar la fel aș face și acum. Se spune în lumea bună a antrenorilor, că un antrenor care consideră că factorii din jurul lui, aici intrând presa, arbitrii, Federația i-au scăpat din mână si lumea nu mai este cu el trebuie să facă un pas înapoi, să se liniștească să își adune gândurile și să înceapă un alt proiect. Dar când forțezi nota riști să se răcească lumea de tine și să ajungi în dizgrație. Nu trebuie să ajungi acolo.

Echipele naționale care au făcut performanță și au lansat jucători au fost echipele la care așa cum s-a muncit în Federație și în cluburi s-a ajuns la o omogenitate. Noi spunem că suporteri adevărați sunt cei care te susțin la greu. La noi nu au răbdare. Dacă echipa ratează o calificare să nu ai pretenții să te susțină. Adica te bate măr adversarul și tu să ții cu cei mai slabi, adică ăia pe care îi simpatizezi tu. Lucrurile sunt complicate în relațiile astea”, a mărturisit Mircea Rădulescu, în exclusivitate în emisiunea Realitatea Sportivă Live. 

CITEȘTE ȘI –>> TRAGEDIE FĂRĂ MARGINI ÎN FOTBAL! A MURIT DUPĂ CE A FOST ÎMPUŞCAT LA O PETRECERE DE HALLOWEEN

Acesta observă că Rădoi nu e nici pe departe atât de sprijinit în această perioadă, așa cum poate și-ar fi imaginat.

„Eu nu văd ca el în momentul ăsta să aibă susținerea pe care el și-ar dori-o, dacă s-ar face un sondaj de opinie nu știu cum ar ieși. Eu când mi-am dat demisia de la națională aveam o opinie în jurul meu foarte bună și chiar Federația mi-a dat un mandat în continuare. Generația care a avut acele performanțe fantastice a fost cea cu care am lucrat și eu la începutul formării ei. Dar eu am avut alte motive când am luat în calcul să nu mai continui.

La unii dintre noi decât să fii compătimit, mai bine să fii regretat. E o vorbă spusă de un mare înțelept. Am văzut o situație la naționala Franței când mă rugase Razvan Lucescu să fac un spionaj tehnic. Toată tribuna era cu stegulețele în mână și le fluturau când a ieșit echipa pe teren. Și când a ieșit antrenorul toată lumea l-a huiduit. M-am gândit eu aș fi capabil să lupt cu aceste sentimente, cu aceste emotii, sa ma fluiere un stadion întreg? Echipa câștiga, dar el era huiduit”, și-a amintit fostul selecționer. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | „TE DAI PE MÂNA UNUI STOMATOLOG CARE NU A LUAT EXAMENUL FINAL?”. ABORDAREA UNUI FOST SELECȚIONER ÎN PRIVINȚA NUMIRII LUI RĂDOI LA NAȚIONALĂ

plecarerealitatearădoimircea radulescuromania