EXCLUSIV | Ionel Dănciulescu, așteptat să revină la Dinamo: „A însemnat şi înseamnă enorm pentru clubul nostru!”

Articol de Alexandru Dan - Publicat miercuri, 09 iunie 2021, ora 14:34,
danciulescu uhrin

Numele fostului mare atacant al “câinilor”, Ionel Dănciulescu, a fost vehiculat în ultima perioadă în Ștefan cel Mare!

Actualul tehnician al lui Dinamo, cehul Dușan Uhrin Jr., se pare că l-a contactat la începutul mandatului său pe Dănciulescu în vederea revenirii lângă echipă. În cele din urmă, fostul oficial al „câinilor” a mărturisit la acea vreme că deocamdată nu se pune problema să revină în Ștefan cel Mare, însă nu a exclus posibilitatea de a se alătura „alb-roșilor” începând din această vară.

Mario Nicolae, managerul sportiv al clubului, a vorbit în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă despre posibilitatea ca „Danciu-gol” să revină la Dinamo și a mărturisit că din discuțiile purtate cu Uhrin Jr., acesta nu i-a dat de înțeles că ar mai avea nevoie de întăriri pe partea tehnică. Cu toate acestea, Nicolae a dezvăluit că ușa „haitei” va rămâne mereu deschisă pentru un personaj precum Dănciulescu, care face parte din istoria dinamoviștilor.

„Din discuţiile pe care le-am avut cu Duşan Uhrin nu mi-a dat de înţeles că ar mai avea nevoie de cineva pe partea aceasta tehnică. La noi principala problemă din momentul de faţă este la nivel de patronat. Ceea ce îşi doreşte şi staff-ul, dar şi jucătorii, este un patron care să asigure liniştea financiară şi să nu mai existe acest stres care datează deja de foarte mult timp. În rest, vreau să spun că poarta lui Dinamo rămâne deschisă pentru oricine şi mai ales pentru un Ionel Dănciulescu, care a însemnat şi înseamnă enorm pentru clubul nostru!”, a spus Mario Nicolae, în exclusivitate pentru Realitatea Sportivă.

Citește și EXCLUSIV | Motivul ultimei vizite din România a spaniolilor de la Dinamo: “Au profitat de acest lucru aprinzând un fitil!”

mario nicolaedinamorealitateadeclaratiidănciulesculiga 1
dinamo renastere

Ce e gratis e bun pentru Dinamo! ”Câinii” negociază cu trei jucători puși pe liber

rapid

Mesaj pentru suporterii Rapidului: „E o strategie bună legată de transferuri”