EXCLUSIV | Mesajul tranșant transmis celor care au acuzat în trecut numirea lui Daum: „Cei care au venit după el au făcut ceva?”

Articol de George Drafta - Publicat marți, 25 mai 2021, ora 15:42,
chritoph daum 1
chritoph daum 1

Neamțul fusese instalat la cârma naționalei după Euro 2016, dar campania care a urmat a fost una dezamăgitoare pentru tricolori. 

Tehnicianul a fost demis după ce a compromis șansele de calificare la CM 2018, iar aceeași soartă a avut-o și Cosmin Contra la finalul următoarelor preliminarii. Și în cazul lui Mirel Rădoi se va trage linie după ce naționala va încheia parcursul din acest an.

„Aici trebuie să te gândești ce soluții sunt, multă lume a reproșat Federației aducerea lui Daum. Dar cei care au venit după el, Contra și Rădoi, au făcut ceva? Nu suntem tot acolo? Degeaba îl schimbăm pe Rădoi și îl aducem pe X.

Nu schimbarea antrenorului îți aduce rezultate, ci una făcută a la long, trebuie să existe răbdare așa cum a fost când a apărut Generația de Aur. Unui selecționer trebuie să îi fixezi un obiectiv și să îl lași în pace o perioadă”, a considerat Gheorghe Chivorchian, în intervenția sa oferită în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

Dan Petrescu a fost una dintre opțiunile federalilor după plecarea lui Daum. Atunci la CFR, „Bursucul” a rămas în Gruia pentru a câștiga trei titluri de campion pe banca ardelenilor.

„Pentru foarte mulți antrenori Dan Petrescu trebuie să fie un exemplu, credeți că el nu ar vrea să câștige meciurile cu 4-0 sau 5-0? Însă cu ce a avut la dispoziție la CFR a trebuit să se bazeze mai mult pe alergătură și pe fazele fixe. Și așa ar trebui să gândească toți antrenorii aflați într-o astfel de situație”, a punctat fostul șef al Timișoarei.  

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | Regula de care Rădoi trebuie să țină cont de acum înainte: “Trebuie să joci pe calitățile jucătorilor pe care îi ai”

romaniadaumcontragheorghe chivorchianrădoialegeri frfrealitateadan petrescu