EXCLUSIV | „Nu cred că va da echipa”. Un fost rival al roș-albaștrilor, convins de intențiile lui Gigi Becali

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 24 noiembrie 2021, ora 16:45,
Gigi Becali, sursa foto: arhiva spynews.ro
Gigi Becali, sursa foto: arhiva spynews.ro

Plecarea lui Edi Iordănescu de la FCSB i-a făcut pe suporterii vicecampioanei să îl conteste pe finanțatorul clubului cerându-i chiar să le cedeze echipa.  

Gigi Becali a intrat în jocul fanilor și le cere 10 milioane de euro pentru a le da la schimb locul din Liga 1 deținut în acest moment de FCSB. Florentin Petre dă șanse mici pentru ca afacerea să se facă.

„Încearcă ceva, dar nu cred că va da echipa, pentru că s-a atașat de ea. Însă tot ce este posibil, vedem că lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Șansele la titlu ale lor depind de rezultatele dintr-o perioadă scurtă, acum sunt pe locul 2, dar trebuie să aibă contuitate pentru a lua fața CFR-ului. Va fi foarte greu, sunt mai multe echipe care se vor lupta pentru titlu în acest sezon”, a apreciat Florentin Petre, în intervenția sa pentru realitateasportiva.net. 

CITEȘTE ȘI –>> PRIMA REACŢIE OFICIALĂ A CHINEI ÎN CAZUL SHUAI PENG

Roș-albaștrii au ajuns deja la al treilea antrenor după doar 4 luni scurse din acest sezon. Toni Petrea a revenit în Berceni după mandatele lui Dinu Todoran și Edi Iordănescu.

„Nu mă așteptam să plece Edi atât de repede, mai ales că a avut rezultate foarte bune. A fost altceva între el și Gigi Becali, ceva s-a rupt și era normal să se ajungă și la despărțire în aceste condiții. Deși și-a făcut un contract beton a cedat și a plecat chiar și fără clauze. E greu pentru un antrenor să meargă acolo, așa este nea Gigi, sunt banii lui, sper să aibă și rezultatele pe care și le dorește”, a mai punctat fostul internațional. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | SUSȚINERE PENTRU RĂDOI DIN PARTEA UNUI FOST COLEG DE NAȚIONALĂ: „AȘ FACE TOT POSIBILUL SĂ ÎL ȚIN”

 

realitateafcsbflorentin petregigi becalivanzare echipaedi iordanescu