EXCLUSIV | Un cunoscut om de fotbal dă de pământ cu Burleanu: ”A venit cu regula asta. E o prostie!”

Articol de Dragoș Vasile - Publicat sâmbătă, 26 septembrie 2020, ora 18:58,
burleanu
burleanu

Regula U21, care le dă bătăi de cap multor antrenori din Liga 1, este criticată de Adrian Porumboiu (69 ani).

Fostul arbitru internațional nu este de acord cu regula potrivit căreia fiecare echipă care evoluează în primul eșalon trebuie să aibă printre titulari doi fotbaliști din aceeași categorie de vârstă.

Mai mulți antrenori din Liga 1, printre care Dan Petrescu (CFR Cluj) și Ionuț Badea (FC Argeș) au scos tineri fotbaliști după nici un minut de la fluierul de start, iar fostul finanțator de la FC Vaslui crede că regula nu este de bun augur pentru fotbalul românesc.

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, este vizat de declarațiile lui Porumboiu: ”Sunt super fotbaliști de care depinde economia unei țări. A venit Burleanu cu ideea asta. Este o prostie. Păi Dobrin avea nevoie de regula asta? Balaci? Stanciu? Pe el l-am băgat și a jucat la Vaslui. Și ce s-a întâmplat cu el după?

La Viitorul îl ajută pe Hagi regula U21? Dacă bagi un copil în secunda 38 e ca și cum iei un puști să se spele dar nu ai nici apă, nici săpun. În ritmul ăsta, fotbalul nu o să progreseze.” a declarat Adrian Porumboiu pentru realitateasportiva.net.

Citește și OPINIE | Sacrificați pe “altarul performanței”! Juniorii din Liga 1, victimele antrenorilor aflați sub presiunea rezultatelor

adrian porumboiu

Citește și EXCLUSIV | Becali, nevoit să se mulțumească cu puțin: ”Cinci milioane pe Man e fantastic!”

regula u21realitatea sportivaexclusivadrian porumboiu