EXCLUSIV | Se repetă scenariul din eșalonul secund și la Liga 1? „Toată lumea face calcule”

Articol de George Drafta - Publicat luni, 29 martie 2021, ora 22:49,
liga 1 minge

Lupta pentru calificarea în play-off-ul campionatului de Liga 1 poate fi în finalul sezonului regular la fel de pasionantă cum a fost în cazul celei de-a doua divizii. 

Cu 180 de minute înaintea încheierii primei părți a stagiunii, 7 echipe au șanse să prindă un loc în mini campionatul care decide câștigătoarea titlului. Una dintre ele este și Chindia care în ultimele două etape le va avea ca adversare pe FC Voluntari și FC Argeș.

„Toată lumea face calcule. Eu sper să câștigăm, să avem două rezultate pozitive, dar eu cred că prezența în play-off se va juca până la ultimul fluier. Mi-e greu să cred că una dintre echipele aflate acum pe loc de play-off sau chiar amândouă se vor distanța după penultima etapă. 

Nu știu cine ar putea ajunge în play-off. În momentul de față prima șansă o au Clinceniul și Botoșaniul care au cel mai mare număr de puncte”, a fost poziția lui Emil Săndoi, în exclusivitate pentru realitateasportiva.net. 

emil-săndoi-chindia-târgoviște

Chiar și dacă ar câștiga ambele jocuri, Chindia ar putea să rateze accederea în play-off. În schimb, prin jocul rezultatelor, poate ajunge între primele șase și cu 4 puncte obținute din cele două jocuri rămase.

„Și Iașiul și-a revenit și urmează să joace la Clinceni, nu e niciun meci dinainte câștigat, indiferent cu cine joci. Vor fi surprize și în aceste două etape de final. E posibil să fii și cu 3 puncte calificat în play-off, însă noi nu jucăm cu gândul la ce se întâmplă în celelalte meciuri”, a mai detaliat antrenorul Chindiei. 

CITEȘTE ȘI –>> EXCLUSIV | “Vor fi detașate și vor juca fotbal”. Verdictul dat în privința echipelor care vor ajunge în play-off-ul Ligii 1

chindiarealitateaplay offemil săndoiliga 1
chivu

Cristi Chivu, gata să înceapă o nouă provocare! Unde poate antrena fostul căpitan al naționalei

French Open Tennis, Day Fourteen, Roland Garros, Paris, France – 12 Jun 2021

Roland Garros 2021. Barbora Krejcikova s-a impus pe zgura pariziană