EXCLUSIV | Ultimele detalii despre noua arenă a Rapidului! Cât mai au de așteptat giuleștenii până la inaugurare

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat miercuri, 01 septembrie 2021, ora 11:10,
STADION RAPID
STADION RAPID

Noua arenă a Rapidului este gata în momentul de față, însă oficiaii alb-vișiniilor așteaptă obținerea autorizațiilor necesare pentru a putea găzdui primele meciuri!

Formația pregătită de Mihai Iosif a promovat în Liga 1 după șase ani de absență, iar acum așteaptă marile derby-uri de pe prima scenă a fotbalului românesc pe noul Giulești. Cu toate acestea, patronul Victor Angelescu a dezvăluit în exclusivitate pentru Realitatea FM că în momentul de față nu se știe exact când Săpunaru&co vor putea să joace pe arena de la Podul Grant.

„Chiar ieri am aflat că stadionul va fi predat către Clubul Sportiv. Acum urmează să vedem în cât timp se va autoriza arena pentru a putea juca acolo. Eu sper să ne mutăm pe Giulești cât mai repede. Când am început campionatul ne-am luat în calcul că nu vom juca în acest an calendaristic pe noul stadion, dar normal că aș fi foarte fericit dacă am prinde câteva meciuri în 2021 acolo. Vom vedea ce va fi!”, a spus Angelescu, pentru Realitatea FM.

Detaliile proiectului noii arene din Giulești:

  • capacitate de aproximativ 14.000 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor)
  • preţ- 39.499.366 milioane de euro
  • nivel de clasificare UEFA- 4
  • suprafaţa totală înierbată va fi de 120X80 m (inclusiv suprafaţa de gardă)
  • complexul va fi prevăzut cu săli de sport pentru diverse discipline sportive precum haltere, box, lupte/judo/karate, tenis/volei/baschet,
  • atletism, precum şi săli de forţă sau recuperare şi pistă de popice
  • spaţii de cazare pentru sportivi
  • spaţii de alimentaţie publică
  • spaţii administrative

Citește și EXCLUSIV | PREZENȚA RAPIDULUI ÎN LIGA 1, BENEFICĂ PENTRU FOTBALUL ROMÂNESC: „DATORITĂ LOR VIN ŞI FANII LA MECIURI!”

 

stadion Rapidrealitatearapidvictor angelescudeclaratii