Nu toată lumea îl plânge pe Nistor! Mesajul DUR al unui ex-dinamovist: „Se poate juca fotbal fără el”
Dan Nistor nu este regretat chiar de toată suflarea dinamovistă, ba Adi Mihalcea (43 de ani), fost atacant dinamovist, a avut curajul să conteste calitățile de mare jucător care i se atribuie mijlocașului după evoluțiile bune în tricoul „câinilor”.
Mihalcea este de părere că oficialii lui Dinamo pot reconstrui echipa și fără ajutorul lui Nistor.
„Jucătorii vin și pleacă. Dacă au oferte mult mai bune, nu mai poţi să îi ţii sau să îi legi de club pe o perioadă mai lungă. Se poate juca fotbal şi fără Nistor. Se poate reconstrui.
Poate vin jucători la fel de buni, determinaţi și lideri. Se poate schimba stilul echipei. Nu e nicio problemă! Poate pleca şi altul, nu neapărat Nistor.
Într-adevăr, el e un jucător bun, care pentru Dinamo a jucat destul de bine. Din păcate, nu a luat trofee. Ăsta este un lucru negativ în ultimii doi ani. Dar nu e un capăt de ţară. Repet, pot veni alţi jucători care îl pot suplini”, a declarat Adi Mihalcea.
• 270 de mii de euro i-a plătit Craiova lui Dinamo pentru Dan Nistor, fostul căpitan al „câinilor”, care marcat patru goluri și a pasat decisiv în 10 rânduri în prima parte a sezonului.