Explicațiile lui Șumudică după ce s-a dezlănțuit la ultima conferință de presă: „Țin să fac două precizări”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat vineri, 23 iulie 2021, ora 21:59,
MARIUS ȘUMUDICĂ
MARIUS ȘUMUDICĂ

Antrenorul CFR-ului a intervenit după ce și-a pus în cap mulți dintre realizatorii și analiștii tv care au pus sub lupă meciurile campioanei României din acest start de sezon. 

Acesta le-a atras atenția celor care au criticat jocul echipei sale, dorind să le închidă gura „unora care fac anumite comentarii pentru „80-100 de euro”, conform declarațiilor sale. Văzând reacțiile celor pe care i-a vizat prin vorbele sale, tehnicianul de 50 de ani a dorit să replice. Și a trimis o scrisoare deschisă celor care s-au simțit lezați de aprecierile făcute la conferința de presă de dinaintea partidei cu Academica Clinceni.

”Constat că unul dintre subiectele momentului în fotbalul românesc îl reprezintă declarația mea referitoare la anumiți oameni din studiourile de televiziune care emit păreri despre munca mea și a echipei mele. Din respect pentru tot ceea ce înseamnă lumea presei, în mod specific moderatorii emisiunilor televiziunilor de specialitate sau jurnaliștii invitați în mod regulat în platouri, dar și pentru nume dintre cele mai mari ale fotbalului sau arbitrajului românesc, precum domnii Ilie Dumitrescu sau Ion Crăciunescu, țin foarte mult să fac două precizări:

1. În acea declarație n-am vrut să mă refer niciun moment la oamenii care exercită meseriile pe care le-am nominalizat mai sus și, în mod special, la cei doi specialiști mai sus amintiți.

2. M-am gândit și am dorit, într-adevăr, să vizez prin acea afirmație alte numeroase persoane, foști sau actuali jucători, antrenori, manageri, directori sportivi etc, oameni care n-au făcut nicio performanță și au izbutit să-și mențină în propriile cariere din fotbal doar un singur loc, acela din studiourile emisiunilor de sport.

Cu deosebit respect, Marius Șumudică”, a fost mesajul transmis de Șumudică. 

CITEȘTE ȘI –>> VIDEO | ȘUMUDICĂ, ÎN MARE FORMĂ: „FACEM FOC DE TABĂRĂ ȘI NE ARDEM TOȚI LICENȚELE”

raspunscfr clujacuzatiirealitateasumudica