Fanii FCSB-ului au răbufnit după eșecul cu Rapid: „Jucători de Liga 2. Să le fie rușine!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat luni, 16 august 2021, ora 08:34,
FCSB
FCSB

Suporterii echipei lui Gigi Becali au digerat destul de greu rezultatul de aseară, astfel că înfrângerea din derby a creat tensiune la FCSB!

Liderul Peluzei Nord a bucureștenilor, Gheorghe Mustață, a reacționat vehement după eșecul cu Rapid și a ținut să îi pună la punct pe elevii lui Dinu Todoran. Acesta a mărturisit că mulți dintre actualii jucători ar trebui să plece de la echipă și a făcut o propunere surprinzătoare pentru banderola de căpitan, purtată în acest moment de Florin Tănase.

Gheorghe Mustață

„Jucători de Liga 2. Să le fie rușine! Să plece! Vom intra noi în acțiune. Vinicius să fie căpitan! O rușine de jucători, o rușine de meci. Noi, galeria, am demonstrat că asta e Steaua. Ei, jucătorii, nu merită niciun respect. Am avut în galerie oameni care au venit din toată țara. Pentru ce? Pentru bătaia lor de joc. Peluza Nord parcă era din 2014, echipa însă nu ne merită. Nu-i putem numi fotbaliști. Cât de curând, unii dintre ei va trebui să-și dea tricourile jos și să plece pe drumul lor.

Atitudine zero. Mulți nu au ce căuta la această echipă. Le-am arătat mereu că suntem alături de ei, dar ei nu au arătat că vor să fie alături de noi. Să meargă la Liga 2, unii nu cred că pot juca nici măcar acolo. Ce au văzut acești suporteri de nota 5000? Nimic. Rușine să le fie, asta le-am strigat și asta le transmit și acum. Dacă nu se rezolvă rapid problemele intrăm noi în acțiune. Nu poate fi ca anul trecut.

După părerea mea și nu numai a mea, Vinicius trebuie să fie căpitanul echipei. La această echipă trebuie să fie căpitan un om cu experiență, caracter și sânge în el. Așa este mereu, nu doar un meci”, a spus Gheorghe Mustață, la Radio Sport 1.

Citește și DINU TODORAN, LA PĂMÂNT DUPĂ MECIUL CU RAPID: „PENTRU NOI CHIAR E O ÎNFRÂNGERE RUȘINOASĂ”

fcsbdeclaratiigheorghe mustațăliga 1realitatea