Farul Constanţa a plecat în cantonamentul din Bulgaria

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 27 iunie 2025, ora 22:15,
Farul Constanţa
Farul Constanţa

Lotul echipei Farul a plecat vineri, imediat după amicalul cu Oţelul Galaţi, în cantonamentul de la Bansko (Bulgaria), o staţiune montană unde ”marinarii” îşi vor continua antrenamentele până la 4 iulie, perioadă în care vor disputa şi patru partide amicale.

Din motive medicale, Gustavo Marins, Nicolas Constantinescu, Robert Sălceanu şi Iustin Doicaru au rămas acasă

Staful tehnic al Farului a deplasat pentru acest stagiu de pregătire 27 de jucători – portari: Alexandru Buzbuchi, Răzvan Ducan şi Rafael Munteanu; jucători de câmp: David Maftei, Lucas Pellegrini, Ionuţ Larie, Ştefan Duţu, Gabriel Dănuleasă, Bogdan Ţîru, Cristian Ganea, Gabriel Buta, Victor Dican, Ionuţ Vînă, Eduard Radaslavescu, Luca Banu, Nicolas Popescu, Diogo Ramalho, Gabriel Iancu, Narek Grigoryan, Jakub Vojtus, Ianis Avrămescu, Ionuţ Cojocaru, Răzvan Tănasă, Dan Sîrbu, Fabinho, David Păcuraru, Cristian Sima.

Nu au făcut deplasarea, din cauza problemelor medicale, Gustavo Marins, Nicolas Constantinescu, Robert Sălceanu şi Iustin Doicaru.

Programul partidelor de verificare ale Farului:

18 iunie: 1-2 cu Cernomore Varna (locul 3 Bulgaria). Au marcat Cojocaru 2 / Weslen 57, Cardoso 84

21 iunie, 0-1 cu Fratria Varna (Bulgaria) – la Baza AGH

27 iunie, 2-1 cu Oţelul Galaţi (la Bucureşti, stadion Arcul de Triumf). Au marcat Grigoryan 12, Tănasă 20 / Trif 60

29 iunie, ora 18.30, cu Egnatia (campioana Albaniei) – la Bansko (Bulgaria)

30 iunie, ora 17.00, cu Drita (campioană Kosovo) – la Bansko (Bulgaria).

3 iulie, ora 17.00, cu Sileks (locul 2 – Macedonia) – la Bansko (Bulgaria)

4 iulie, ora 11.00, cu FK Radnicki Nis (Serbia) – la Bansko (Bulgaria)

Prima etapă din noul sezon va avea loc în weekend-ul 12-13 iulie.