Fatih Terim îi pune în gardă pe Moruțan și Cicâldău: „Trebuie să se adapteze mai repede!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat marți, 14 septembrie 2021, ora 20:07,
sursa foto- Galatasaray/Twitter
sursa foto- Galatasaray/Twitter

Cei doi internaționali români se numără printre cele mai mari speranțe ale celor de la Galatasaray, însă turcii îi vor cât mai repede pe aceștia la capacitate maximă!

Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău au ajuns în această vară la vicecampioana din Superliga Turciei, iar evoluțiile celor doi au atras imediat atenția în țara semilunei. Cu toate acestea, antrenorul Fatih Terim a declarat la finalul ultimei partide de campionat că așteaptă mai mult de la noii jucători și consideră că aceștia trebuie să se adapteze mult mai repede, altfel nu le va fi ușor.

sursa foto- Galatasaray/Twitter

„Jucătorii care nu s-au văzut niciodată în viața lor trebuie să muncească mult pentru a găsi o cale comună. Rase diferite, țări diferite, limbi diferite…. Băieții trebuie să se adapteze și să intre în formă mai repede. Altfel, nu va fi ușor”, a declarat Fatih Terim, după meciul cu Trabzonspor, citat de PlaySport.

Cu toate acestea însă, jurnaliștii turci l-au tras la răspundere pe antrenorul formației Cim Bom Bom, după ce a decis să îl schimbe pe Moruțan la pauza jocului cu Trabzonspor. De cealaltă parte, Alexandru Cicâldău a început și el ca titular partida și a fost schimbat în minutul 82.

„Milioane de oameni se întreabă și au curiozitatea de ce Terim l-a scos pe Moruțan? Soarta acestei partide a fost decisă de greșelile individuale și de alegerile lui Terim”, a comentat jurnalistul Bulent Timurlenk, de la publicația Sabah.

Citește și MORUȚAN, NUMĂRUL 1 LA ISTANBUL: „CÂT TIMP N-ARE PICIORUL RUPT SAU NU LEȘINĂ, TREBUIE SĂ JOACE”

 

cicâldăufatih terimMoruţanrealitateadeclaratii