FC Argeş – FK Csikszereda 1-0 şi piteştenii sunt pe locul doi în clasament

Articol de Gabriel Ion - Publicat vineri, 31 iulie 2026, ora 20:30,
FC Argeș – Csikszereda 1-0
FC Argeș – Csikszereda 1-0

Echipa piteşteană FC Argeş a învins vineri, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia FK Csikszereda, în primul meci al etapei a treia din Superligă.

FK Csikszereda e ultima, fără punct şi fără gol marcat

Prima repriză a meciului de la Mioveni nu a fost una spectaculoasă, cu echipa ciucană având posesia, dar cu o ocazie a lui Tofan, în minutul 36, când lovitura sa de cap a trecut pe lângă poartă.

Tot gazdele au produs emoţii în careul ciucanilor, în minutul 51, pentru ca după trei minute Luvambo să expedieze o lovitură de cap din careu, reţinută de Pap.

Elevii lui Bogdan Andone au primit un penalti însă, la un fault al lui Hegedus asupra lui Robert Moldoveanu şi mijlocaşul piteştean a transformat cu siguranţă, în minutul 79.

Argeşul s-a impus cu 1-0 în faţa ciucanilor şi este, momentan, pe al doilea loc al clasamentului, cu şase puncte, în timp ce FK Csikszereda e ultima, fără punct şi fără gol marcat după trei etape.