FC Barcelona l-a transferat pe Ibrahim Diarra

Jucătorul Ibrahim Diarra, poreclit „Kaka” din Mali, a semnat, marţi, un contract cu FC Barcelona, valabil până în 2028. El s-a remarcat la Cupa Mondială U17 din 2023.
Clubul catalan a anunţat că a ajuns la un acord cu Africa Foot Academy pentru a-l transfera până în iunie 2028 pe Ibrahim Diarra, jucătorul în vârstă de 18 ani, care s-a remarcat la Cupa Mondială U17 de anul trecut.
Barcelona a trebuit să aştepte până când Ibrahim Diarra a ajuns la vârsta majoratului pentru a-l recruta. „Ibrahim Diarra este un mijlocaş stângaci, bun cu mingea şi cu mişcarea. Se remarcă prin talie, atingere de balon, forţă fizică şi polivalenţă, deoarece poate juca şi ca extremă”, precizează noul său club în comunicatul său de presă.
Mamadou Diawara, antrenor principal la Africa Foot Academy, nu ezită să-şi laude protejatul. „Pentru noi, Kaka este un model de băiat tânăr pe care toată lumea vrea să-l aibă în academia lor”, a declarat Diawara pentru Foot Africa. „El are un leadership natural în ciuda faptului că vorbeşte foarte puţin. El se pune la dispoziţia grupului şi a echipei de antrenori în orice moment. Suntem foarte mulţumiţi de vestea transferului său la FC Barcelona”.